x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Închisoare pentru feroviarii băuți sau drogați, care refuză prelevarea de mostre biologice

Închisoare pentru feroviarii băuți sau drogați, care refuză prelevarea de mostre biologice

de Redacția Jurnalul    |    06 Noi 2023   •   11:24
Închisoare pentru feroviarii băuți sau drogați, care refuză prelevarea de mostre biologice

Feroviarii băuți sau drogați care refuză prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive vor face închisoare de la doi la șapte ani, prevede o lege promulgată luni de președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care are ca obiect de reglementare completarea art.331 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, în sensul incriminării refuzului ori sustragerii angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.

Astfel, potrivit legii, „refuzul ori sustragerea angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Senatul a adoptat iniţiativa legislativă, ca prim for sesizat, iar votul unanim al Camerei Deputaţilor, din 16 octombrie, a fost unul decizional.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: feroviari bauti mostre biologice