x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Închisoarea Doftana a ajuns de vânzare

Închisoarea Doftana a ajuns de vânzare

de Laura Calciu    |    05 Feb 2010   •   00:00



Gheorghe Ilie, primarul localităţii Telega, care are în admi­nistrare vestita Bastilie a românilor, susţine că închisoarea Doftana este de vânzare. Pentru că în ultimii ani nu s-a investit nici un ban, acum penitenciarul se află într-o stare avansată de degradare.

În 1990, închisoarea a fost trecută de la Ministerul Culturii în administrarea Primăriei din Telega, după cum ne-a povestit edilul-şef. Nici un ban nu a fost alocat pentru reabilitarea penitenciarului, care acum mai are un pic şi se prăbuşeşte de tot.

"Prin  anii '91, '92 a venit Ministerul de Interne. A vrut să o ia să facă acolo arhivele ministerului. Consiliul local de atunci s-a opus pe motiv că nu ne vindem ţara", a declarat Gheorghe Ilie, primarul comunei Telega.

Din celulele strâmte şi reci, culoarele lungi şi întunecoase nu a mai rămas nimic. Hoţii nu s-au lăsat. Au luat tot fierul, chiar şi porţile din  curţile interioare, pe care le-au vândut la centrele de fier vechi. Acoperişul s-a prăbuşit, pereţii au căzut, geamurile sunt toate sparte, iar scândurile de la celule sunt putrezite. Pericolul este extrem de mare, de aceea din 2004 a fost interzis accesul vizitatorilor.

"În secţia H, unde erau închişi deţinuţii periculoşi, se spune că a fost închis Nicolae Ceauşescu. Aici erau 40 de celule, cu apă pe jos, fără pat sau lumină, iar deţinuţii dormeau rezemaţi de tocul uşii", a povestit Tatiana Grigore, administrator la închisoarea Doftana.

Primarul din Telega a estimat că ar fi nevoie de aproximativ 15 milioane de euro pentru consolidarea clădirii. "Am căutat concesionari. Nu am găsit. Vrem şi să o vindem, dar nu o cumpără nimeni. Nu ştiu să zic un preţ, pentru că trebuie evaluată. E monument de patrimoniu", a precizat Gheorghe Ilie.

Ultimele lucrări de consolidare au fost făcute în 1975. Închisoarea însă a fost puternic afectată în urma cu­tre­mu­relor din 1977, 1986 şi 1990. "Muzeul Doftana e într-o stare avansată de degradare. Ne uităm neputincioşi cum totul se năruie", a precizat Gheorghe Ilie.

Închisoarea Doftana a fost ridicată, după model belgian, între 1894-1897. Oamenii din comună îşi aduc aminte de vremurile... comuniste, când la această închisoare elevii erau făcuţi pionieri. "Era ca Bastilia Românească. Se spune chiar că Nicolae Ceauşescu a fost închis aici. Veneau să viziteze pensionari, dar şi membri ai PCR", ne-a povestit Elena Giubernea.

Costel Brezeanu îşi aduce şi el aminte: "Aici am fost eu făcut pionier... Era mare sărbătoare. Veneau profesorii, membri PCR cu flori, cântam. Acum aici e prăpăd".
Se spune că în închisoare erau celule câte zile are anul şi a fost construită în formă de hexagon. Muzeul Doftana are 13 hectare.

×