x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inconștiență la volan. Conducea haotic, fără permis și a fost urmărit de polițiști

Inconștiență la volan. Conducea haotic, fără permis și a fost urmărit de polițiști

de Redacția Jurnalul    |    08 Noi 2023   •   13:45
Inconștiență la volan. Conducea haotic, fără permis și a fost urmărit de polițiști

Un tânăr de 22 de ani a alertat polițiștii de frontieră maramureșeni. Conducea o mașină haotic, iar autoritățile au pornit în urmărirea sa. L-au prins fără permis și cu încă trei persoane în mașină, transmite Poliția de Frontieră (PF).

Incidentul a avut loc luni, în Sighetu Marmației. Tânărul de 22 de ani circula, potrivit PF, haotic și cu viteză mare. Pentru că nu a oprit la semnalele polițiștilor, a fost urmărit aproximativ 200 de metri.

Tânărul a oprit brusc autovehiculul pe marginea drumului, iar din interior au ieșit cei patru tineri și au încercat să fugă în direcții diferite. Au fost imediat reținuți.

În urma cercetărilor făcute de polițiști a reieșit faptul că în mașină se afla un alt tânăr de 21 de ani și doi copii de 14 și 15 ani, toți domiciliați pe raza județului Maramureș.

A fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis, coordonat de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politisti condus haotic