x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INCREDIBIL! Blocul operator aseptic al Spitalul Clinic de Urgenţă OMF din Bucureşti a fost ÎNCHIS

INCREDIBIL! Blocul operator aseptic al Spitalul Clinic de Urgenţă OMF din Bucureşti a fost ÎNCHIS

11 Iul 2016   •   14:48
INCREDIBIL! Blocul operator aseptic al Spitalul Clinic de Urgenţă OMF din Bucureşti a fost ÎNCHIS

Inspectorii sanitari ai Direcției de Sănătate Publică București (DSP) au decis suspendarea blocului operator aseptic de la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială București, începând cu data de 18 iulie.

În luna ianuarie 2016, inspectorii verificaseră spitalul și constataseră necesitatea unor lucrări de reparații și de igienizare a blocului operator situat la etajul al treilea al unității. În urma controlului, inspectorii au dispus realizarea unui plan de conformare și executarea lucrărilor în termenele asumate de spital, potrivit realitatea.net.

Pe 28 iunie, Inspecția a efectuat un recontrol și a observat nerespectarea termenelor din planul de conformare. Lucrările de igienizare și reparație nu au fost efectuate, deși spitalul a cerut lunar Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București fondurile necesare.

Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială București are două blocuri operatorii: unul septic și unul aseptic. Măsura suspendării se referă la cel aseptic, iar igienizarea trebuie făcută nu numai în sala de operații, ci și în încăperile conexe acesteia: saloane, holuri de acces, sala de pansamente și anexele.

Odată suspendat blocul operator aseptic, cazurile care ar fi fost tratate aici vor fi redirecționate către alte spitale. Măsura intră în vigoare pe 18 iulie pentru ca până atunci pacienții din saloane să poată fi externați.

Pentru reluarea activității în blocul operator aseptic, spitalul trebuie să efectueze lucrările de reparații și igienizare și să depună cerere în acest sens la DSP București.

×