x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Indicatoare ilegale în Sfântu Gheorghe. Maghiara, înaintea limbii române

Indicatoare ilegale în Sfântu Gheorghe. Maghiara, înaintea limbii române

27 Mar 2010   •   00:00

Reprezentanţii primăriei din oraş au montat panouri în trei limbi - română, maghiară şi engleză, dar fără a respecta ordinea legală. Astfel, informaţiile în limba română, limba oficială, au ajuns pe locul doi, şi nu pe primul aşa cum cere legea. Prefectura din Covasna a cerut Primăriei înlocuirea panourilor turistice.



Centrul municipiului Sfântu Gheorghe a fost împânzit de indicatoare turistice. Numai că informaţiile în limba română sunt afişate pe poziţia a doua, contrar legii. Iniţiativa aparţine primarului din Sântu Gheorghe, care susţine că panourile vin în ajutorul populaţiei maghiare, majoritară în zonă, informează Antena3.  Prefectul nu este de aceeaşi părere, iar primarul a refuzat să comenteze situaţia. El are acum la dispoziţie 30 de zile pentru înlocuirea panourilor cu unele legale, în care informaţiile în limba română să fie primele afişate. În caz contrar, el ar putea fi amendat de Prefectură.

×
Subiecte în articol: observator