x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inedit - Memoriile lui Ilie Nastase

Inedit - Memoriile lui Ilie Nastase

22 Iun 2004   •   00:00

"Mi se spunea Nasty", incepe confesiunea celui mai talentat tenisman roman al tuturor timpurilor, Ilie Nastase.

In autobiografia sa, intitulata "Mr. Nastase" si recenzata de cotidianul britanic The Guardian, fostul mare sportiv scrie despre meciuri, adversari, casatorii, infidelitati si viata de sportiv in timpul regimului Ceausescu. "Sunt un om caruia i-a placut intotdeauna sa faca spectacol. E drept ca am pierdut mai multe meciuri, dar asta numai pentru ca sunt un temperamental", explica Nastase.

PE VREMEA LUI CEAUSESCU. Tenismanul pe care recenzorii de la Guardian il numesc "idolul femeilor din anii ’70", povesteste ce greu era sa devii jucator de performanta intr-o tara unde regimul iti cam interzicea orice plecare peste granite. "Abia pe la 20 de ani am inceput sa ma perfectionez, avand ocazia sa joc impotriva tenismenilor de clasa din lume. In ziua de azi, la 25 de ani esti la apusul carierei."

INTEPATURI PENTRU TIRIAC. Din memoriile lui Ilie Nastase nu putea lipsi partenerul sau de dublu, Ion Titiac. Numai ca Nasty nu are cuvinte prea bune pentru fostul sau coleg. "Ion era mult mai mare ca mine si il consideram un model. Dar cand si-a dat seama ca sunt mai bun decat el, a inceput sa ma respinga, sa ma ignore. Cu toate astea, nu-i port pica", mai scrie Ilie Nastase. Intepaturile la adresa lui Tiriac nu se opresc insa aici. "N-am facut niciodata parada cu banii mei, pe vremea lui Ceausescu. Spre deosebire de un anumit Ion, care a castigat o gramada de bani si cand s-a intors in Romania, dupa schimbarea de regim. Alegerea lui. Prefer ca oamenii sa ma tina minte drept "baiatul bun"", conchide Nastase.

MINUNATELE FEMEI... Despre femei, numai de bine. Toate fostele sotii au fost femei absolut minunate, pe care insa nu s-a putut abtine sa nu le insele. Era si greu, spune el, cand admiratoarele tabarau asupra lui, nerabdatoare sa profite de el si el de ele. Acum, Ilie Nastase se considera un barbat complet schimbat, datorita noii sale sotii, Amalia. "Ea nu mi-ar permite sa-i fiu necredincios", puncteaza vedeta. (Irina Cristea)

×
Subiecte în articol: observator nastase