x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INFOTRAFIC - Un tir s-a răsturnat pe Defileul Jiului, blocând un sens de circulaţie al DN 66

INFOTRAFIC - Un tir s-a răsturnat pe Defileul Jiului, blocând un sens de circulaţie al DN 66

12 Noi 2015   •   13:01
INFOTRAFIC - Un tir s-a răsturnat pe Defileul Jiului, blocând un sens de circulaţie al DN 66

Circulaţia este blocată pe un sens de mers al DN 66 Defileul Jiului, după ce un tir s-a răsturnat joi pe partea carosabilă, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Lucian Stroe.

Potrivit sursei citate, nu există victime, ci doar pagube materiale, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

"Un cetăţean sârb, în vârstă de 33 de ani, în timp ce se deplasa pe DN 66, a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreaptă şi s-a răsturnat pe partea carosabilă, blocând un sens de drum. Evenimentul a avut loc între localităţile Lainici şi Meri. Poliţiştii efectuează cercetări, la faţa locului fiind prezenţi şi pompierii. Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă în valoare de 630 de lei", a menţionat Lucian Stroe.

Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, Ion Tudor, a declarat pentru AGERPRES că este vorba de o cisternă încărcată cu negru de fum, însă nu există pericol de explozie, în zonă fiind aşteptată o macara de dimensiuni mari care să ridice tirul.

DN 66 Defileul Jiului între oraşele Bumbeşti Jiu şi Petroşani se află în reabilitare, circulându-se în sistem semaforizat.

×