x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Infrastructură de mediu pe banii UE

Infrastructură de mediu pe banii UE

de Alexandru Nastase    |    11 Apr 2008   •   00:00
Infrastructură de mediu pe banii UE
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/

România a primit 450 de mi­lioane de euro din partea Co­misiei Europene pentru patru proiecte de infrastructură de mediu, a anunţat ministrul Attila Korodi.

România a primit 450 de mi­lioane de euro din partea Co­misiei Europene pentru patru proiecte de infrastructură de mediu, a anunţat ministrul Attila Korodi.

 

Banii sunt obţinuţi prin Programul Operaţional Secto­rial de Mediu şi vor fi fo­losiţi pentru modernizarea sau extinderea unor reţele de cana­li­zare cu pînă la 300 de kilometri şi îm­bu­nă­tăţirea serviciilor publice de apă şi canalizare. Cîşti­gătorii banilor sunt judeţele Că­lăraşi şi Giurgiu, precum şi în zonele Cluj – Sălaj şi Turda – Cîmpia Turzii, proiectele îna­intate fiind conside­rate de foarte bună cali­tate. Mi­nistrul Attila Korodi a arătat că acestea sunt primele proiecte im­portante, a căror valoa­re depăşeşte 25 de milioane de euro, aprobate de Uniunea Europeană pentru perioada 2007-2013, din toate cele 27 de state membre.

 

SELECTARE. Korodi a explicat că toate judeţele din România au primit pachete de asistenţă teh­nică din partea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile pentru a propune un plan, iar cele patru zone cîştigătoare au îndepli­nit condiţiile calitative impuse de Comisia Europeană. Ministrul a arătat că cel mai im­portant dintre proiecte, care va în­cepe în a doua parte a lui 2008, este cel din zona Cluj – Sălaj, în va­loare de 197 de milioane de euro. Fon­durile vor fi uti­lizate pentru construirea a trei staţii de epurare a apei şi a unei reţele de canalizare de 300 de kilometri, în localităţile Cluj-Napoca, Dej, Gherla, Huedin, Zalău, Şimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei. 525.000 de locuitori vor bene­ficia de pe urma poiectului. În ju­de­ţul Giurgiu au fost alocate 71,5 mi­li­oane de euro pentru trei staţii de epu­­rare şi 116 kilometri de cana­li­zare. Localităţile incluse sunt Giur­giu, Bolintin Vale şi Mihăileşti, de lu­crări urmînd să beneficieze 87.000 de locuitori. Zona Turda – Cîmpia Tur­zii va beneficia de 80 de milioane de euro, pentru reabi­li­tarea unei staţii de epurare şi mo­der­nizarea reţelei de canalizare. Se va lucra în Turda, Cîmpia Tur­zii, Mihai Vitea­zu, Săn­du­leşti, Vii­şoara şi Luna pentru 90.000 de locuitori. În judeţul Călă­raşi vor fi in­vestite aproximativ o sută de mi­li­oane de euro în construirea a patru staţii de epurare, reabi­litarea alteia şi ex­tin­derea reţelei de ca­nalizare. Vor beneficia 120.000 de locuitori din Călăraşi, Lehliu Gară, Budeşti, Olteniţa, Fundulea şi oraşul Urzi­ceni, din judeţul Ialomiţa. Pro­ce­du­rile de licitaţie pentru cîştigarea lu­cră­rilor vor începe cît de curînd, iar acestea vor fi organizate descentra­lizat, la nivel local.

 

DEZVOL­TA­RE. Attila Korodi a precizat că România trebuie să în­registreze pînă în 2013 o creştere de zece la sută privind accesul la apă potabilă. Ministrul a estimat că pînă în 2009 România va avea 40 de proiecte de acest fel, cîte unul pentru fiecare judeţ, fiecare urmînd să fie în valoare de 100 de milioane de euro. Cele mai multe fonduri europene vor fi alocate în perioada următoare sectorului de apă şi apă uzată, acesta fiind un domeniu care nu îndepli­neşte standardele impuse de Uniunea Europeană. România trebuie să investească 19 miliarde de euro în acest sector pînă în 2019, pentru a atinge standar­dele europene.

×
Subiecte în articol: verde!