Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum era vorba aia, că prost nu e cine dă, prost e cine cere? Ba nu. Invers. Prost e cine dă, nu cine cere. Deci oricum aţi înţeles. E unul care cere şi unul care dă şi, de obicei, ăla care dă e mai prost ca ăla care cere. Prost e ăla care dă când vine unul şi-i cere. De exemplu fondul clasei. Vine doamna dirigintă sau, când n-are timp, soţul dumneaei, şi cere bani de la părinţi. Aşa, cam câte un milion pe cap de vită furajată, să fie acolo, că mereu se termină săpunul. A! Şi de aer condiţionat, că mereu se strică. “Cum, doamnă, se strică? Noi avem unul de şase ani şi nu s-a mai stricat”. “Da, dar noi suntem şcoală”. De obicei, părintele nu doar că e prost, dar are şi bun simţ. O combinaţie care-l recomandă drept un slab negociator. E cel mai prost. E cel mai prost din curtea şcolii.
Dacă aşa spune doamna dirigintă, atunci aşa e, fără doar şi poate, şi ce spune doamna dirigintă e logic. Aia e! A! Şi de un retroproiector care cică e cam nouă milioane, nu mai ştiu sigur, să aibă copiii acces la educaţie de calitate. Chestia e că fiecare generaţie de părinţi vine şi dă bani pentru astea, pentru că orice părinte vrea ză best pentru copilul lui. Da’ unde s-or duce vechile aparate de aer condiţionat? Sau vechile retroproiectoare, care, se vede treaba, se mănâncă pe pâine. Mamele lor de retroproiectoare!
Şi femeia de serviciu care nu se ştie foarte clar ce face, e plătită tot din fondul şcolii. Cel puţin teoretic, pentru că nimeni nu i-a văzut fluturaşul (sic!). Fâl, fâl. Toaletele sunt mizerabile. Mulţi părinţi nu-şi lasă copiii să bea apă ca să nu fie nevoiţi să se ducă să facă pipi la toaletele alea infecte, de-ţi mai vine şi cu vreo boală pe-acasă. Deci şi femeia de serviciu se plăteşte tot din fondul clasei, tot de căre părinţi.
A! Şi pentru ca totul să fie legal, la vedere, să se vadă că nu e nimic de ascuns, toate şedinţele cu părinţii sunt înregistrate cu un reportofon de către doamna dirigintă. Ca să fie mai credibil jaful.
Citeam pe un site că Remus Pricopie, ministrul “DECÂT”, se gândeşte intens să reglementeze “instituţia fondului clasei”, lucru care-mi pare puţin abject. Adică, din punctul de vedere al prostului care dă mereu, să reglementeze jaful, să-l facă cu antet de
Exasperaţi, părinţii spun că le e frică să se mai ducă la şedinţele la care sunt chemaţi, de teamă că li se cer mereu bani. Cumulat, un părinte poate să scoată din buzunar mai mult de o sută de euro lunar doar pentru cheltuielile de logistică pe care şcoala nu şi le permite din alte surse. Ca să nu mai spun că există şcoli la care nu se ţine o evidenţă clară a cheltuielilor. Pe modelul, unde am de-o cutie de cretă, mai încape şi de un pachet de cafea. Bine, hai şi pişcoturi. Să aibă profesorul papilele gustative calme atunci când îl examinează pe om la Bac.
Cel mai de râs îmi pare faptul că, deşi toţi se revoltă după terminarea şedinţei, toţi scot cuminte banii din portofel. Părinţilor le e teamă că dacă fac gura mare, profesorul o să se răzbune pe copil la ore, lucru care s-a mai întâmplat, mai ales dacă omul spune adevărul drept în faţă, nemilos. Când o să legifereze fondul şcolii, părintele ăla, cel mai prost, n-o să-l mai înjure pe diriginte. O să-l vizeze direct pe ministru. Cel puţin o să se ştie o treabă.
