x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INS: Aproape 15.000 de autorizații de construire, emise în primele 4 luni ale anului

INS: Aproape 15.000 de autorizații de construire, emise în primele 4 luni ale anului

31 Mai 2021   •   11:00
INS: Aproape 15.000 de autorizații de construire, emise în primele 4 luni ale anului

În primele patru luni din 2021 au fost emise 14.890 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 36,2% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, a anunțat luni Institutul Național de Statistică (INS).

Conform INS, în primele patru luni ale acestui an s-au înregistrat creșteri ale autorizaţiilor de construire emise pentru clădiri rezidenţiale în toate regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (+796 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+581), Vest (+575), Nord-Est (+530), Nord-Vest (+466), Sud-Est (+389), Centru (+362) şi Sud-Vest Oltenia (+256).

În luna aprilie 2021 s-au eliberat 4.681 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+5,0%), cu o suprafață utilă totală de 1003105 mp (-11,9%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 68% sunt pentru zona rurală.

„În luna aprilie 2021 se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+225 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această
creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+150 autorizaţii), Bucuresti-Ilfov (+54), Nord-Est si Centru (+50, fiecare) şi Nord-Vest (+21). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-73 autorizaţii), Sud-Muntenia (-18), Sud-Vest Oltenia (-9)”, arată INS.

Conform INS, în luna aprilie 2021 s-au eliberat 656 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-1,5%), în suprafaţă utilă totală de 259699 mp (-5,4%). Comparativ cu luna precedentă, în luna aprilie 2021 s-a înregistrat o scădere (-14955 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale.

În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-28949 mp), Vest (-28276), SudEst (-22638) şi Nord-Vest (-18350). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucuresti-Ilfov (+54687 mp), Nord-Est (+12818), Sud-Muntenia (+9587) şi Sud-Vest Oltenia (+6166).

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în aprilie 2021 se evidenţiază o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+104,4%) cât şi a suprafaței utile totale (+56,3%). De asemenea, în luna aprilie 2021 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+65,7%) cât şi a
suprafaței utile totale (+39,1%), comparativ cu aprilie 2020.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: autorizatii de constructie