x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INS: Populaţia rezidentă a României rămâne sub 20 de milioane de persoane

INS: Populaţia rezidentă a României rămâne sub 20 de milioane de persoane

29 Aug 2019   •   09:35
INS: Populaţia rezidentă a României rămâne sub 20 de milioane de persoane

Populaţia rezidentă a României număra 19.405.000 de persoane, la 1 ianuarie 2019, în scădere cu 125.500 persoane faţă de 1 ianuarie 2018, arată datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.

La 1 ianuarie 2019, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10.450.000 de persoane, în scădere cu 0,5% faţă 1 ianuarie 2018. La aceeaşi dată, populaţia feminină a 1 ianuarie 2019 a fost de 9.934.000 de persoane, în scădere cu 0,4% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

INS menţionează că procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2018 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 116,3 (la 1 ianuarie 2018) la 118,8 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2019).

Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie s-a menţinut la valoarea determinată pentru 1 ianuarie 2018 (15,6%), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,3 puncte procentuale (de la 18,2% în 2018 la 18,5% la 1 ianuarie 2019). Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 51,1 (la 1 ianuarie 2018) la 51,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2019).

România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2018 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu peste 57.000 de persoane.

În cursul anului 2018, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (59,6%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (54,0%).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: romania populatie