x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inspector CNA avid după nunţi, botezuri, parastase

Inspector CNA avid după nunţi, botezuri, parastase

de Cara Fiori    |    23 Oct 2012   •   15:54
Inspector CNA avid după nunţi, botezuri, parastase

 “La Naşu’”, o îmbinare perfectă între audiovizual şi servicii secrete

Este cunoscut faptul că din salariul de funcţionar public se trăieşte greu. De aceea, unii îşi rotunjesc veniturile din activităţi extraprofesionale. Gabriela Dancea este inspector în cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului, Direcţia Control şi Digitalizare, şi conform fişei postului îşi desfăşoară activitatea de inspecţie şi monitorizare în judeţul Caraş-Severin din 2003 când a câştigat concursul pentru acest post. Gabriela Dancea a fost declarată câştigătoarea concursului, fiind aleasă dintre cei trei candidaţi, cu toate că la proba scrisă s-a clasat pe locul al doilea, cu nota 7 şi ceva. Între examenul scris şi proba de interviu, viitorul inspector Dancea a înroşit telefoanele şi plângând şi-a spus oful cuiva. Lacrimile au dispărut după examenul oral când Gabriela Dancea a fost declarată câştigătoare. Să fi avut vreo legătură această victorie cu meseria soţului, pe atunci ofiţer SRI, nu se poate şti. Cert este că din 2003, Dancea verifică audiovizualul din Caraş-Severin, iar din 2011 face acest lucru de la una din mesele restaurantului “La Naşu’”. Dacă suni la mobilul afişat pentru rezervări trebuie să precizezi pentru ce anume suni: pentru o reclamaţie la CNA sau pentru un parastas. Asta pentru că numărul de mobil afişat pe site-ul CNA pentru reclamaţii este acelaşi cu cel de la birt.

Şi face acest lucru din calitatea de acţionar unic şi administrator al SC Gaboda SRL, firma care deţine restaurantul specializat pe nunţi, botezuri, parastase, cu toate că legea interzice funcţionarilor publici să aibă şi alte activităţi cu excepţia celor didactice. În 2003, chiar în anul în care Gabriela Dancea, plângând iniţial de stres, apoi de bucurie că a luat examnul la CNA, Parlamentul României a adoptat legea 161 în care se preciza: “funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi ju pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate (...)  în cadrul societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public sau privat”. Aceste prevederi legale sunt un mizilic pentru inspectorul CNA care are biroul chiar la restaurantul pe care-l conduce şi care are contracte de publicitate cu mai multe posturi de radio şi televiziune din judeţ şi nu numai. Am contactat-o pe Gabriela Dancea să ne explice cum vede situaţia de incompatibilitate în care se află. “Nu pot să vorbesc la telefon. Putem să ne vedem faţă-n faţă? Din câte ştiu eu, legea îmi interzice să fiu administrator la o societate cu acelaşi obiect de activitate unde lucrez eu. Nu este pe reţele de telecomunicaţii. Este efectiv un restaurant. De ce vă interesează?”, a venit explicaţia. Am aflat însă că inspectoarea CNA ar fi cerut voie şefilor de la Bucureşti să fie patroană de restaurant. “Dacă e vorba de contracte de publicitate o să vedem despre ce e vorba. Voi verifica aceste lucruri, am să cer o explicaţie, o să verificăm şi vedem mai departe ce este de făcut. Nu am o situaţie clară. Şefii ei urmează să îmi prezinte un raport”, declarat Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
Pe de altă parte, Dancea are o explicaţie pentru faptul că patronează un restaurant care are contracte cu firmele pe care ea le controlează, firme ce deţin posturi radio sau tv. “M-am interesat la Registrul Comerţului şi nu este nici o problemă. Eu am preluat societatea, nu am făcut-o eu”, a declarat inspectorul CNA. Numai că datele oficiale de la Registrul Comerţului arată că SC GABODA SRL a fost înfiinţată în aprilie 2011, având ca fondatori pe Dancea Gabriela cu 45% şi Crişan Gabriela cu 55%. O mică inexactitate, am zice. Dar inexactităţi găsim şi în declaraţia de avere a inspectorului Dancea. Pe lângă faptul că a uitat să actualizeze acest document în 2010 şi 2011, aşa cum prevede legea, Dancea nu face diferenţa dintre o casă şi un teren. Un imobil de pe strada Murelor care în 2009 era casă de locuit, în 2012 a devenit teren. Atunci a răsărit şi o casă de 128 mp, cumpărată în 2008.

În declaraţia din 2012, Dancea  a precizat că soţul are un venit de aproape 30.000 de lei provenită din indemnizaţia de creştere a copilului de la UM 0653, adică SRI Caraş-Severin. Asta în condiţiile în care este de notorietate faptul că Ioan Dancea, conform procurorilor militari, a băgat în 2011 mâna în banii SRI, acţiune pe care şefii SRI Caraş-Severin au încercat să o rezolve pe plan intern, fără circ, numai că actele au ajuns la Parchetul Militar Timişoara. Problemele financiare ale familiei Dancea sunt cunoscute în zonă, mai ales din cauza împrumuturilor luate de la persoane fizice, fiindcă oamenii se plâng că nu-şi pot recupera banii. Presa locală a scris că banii, aproape 10.000 de euro, ar fi fost însuşiţi de contabilul SRI pentru a-şi achita datorii personale. Nu ar strica ca Agenţia Naţională de Integritate să verifice legătura din afacerile inspectorului CNA şi calitatea de funcţionar public, iar CNA să se aplece mai atent asupra activităţii de control şi monitorizare a inspectorului Dancea, pentru că aşa cum spunea în judeţul Caraş-Severin posturile radio şi tv nu încalcă deloc legea audiovizualului. Şi chiar dacă ar face-o, monitorizarea se face greu din spatele unei tejghele.

×