x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inspectorii ANPC merg la controale cu mijloacele de transport în comun şi filmează cu telefonul personal

Inspectorii ANPC merg la controale cu mijloacele de transport în comun şi filmează cu telefonul personal

14 Apr 2022   •   18:30
Inspectorii ANPC merg la controale cu mijloacele de transport în comun şi filmează cu telefonul personal
Sursa foto: Lucian Alecu

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) este subfinanţată în raport cu importanţa sa şi cu activitatea de amploare pe care o derulează şi s-a ajuns în situaţia în care inspectorii merg la controale cu mijloacele de transport în comun şi filmează cu telefoanele personale, din lipsa dotărilor, spune, Horia Constantinescu, preşedintele instituţiei.

"Vrem să transmitem că rezultatele per comisar ne fac una dintre cele mai performante autorităţi. Transmitem de câteva ori pe săptămână, prin intermediul presei, modul în care colegii noştri din întreaga ţară îşi fac meseria. Ce vedeţi este meritul lor şi le mulţumim că de multe ori acţiunile de control sunt peste program, neremunerate, de multe ori fără a reuşi să punem la dispoziţia echipelor câte o maşină pentru a se deplasa la acţiunile de control. Măcar la bugetul anului viitor merităm o suprafinanţare pentru a putea face în continuare supra-acţiuni şi a putea face consumatorii supermulţumiţi", a spus el, într-o conferinţă de presă.

Întrebat cu ce se duc la controale inspectorii ANPC, dacă nu au la dispoziţie maşini, Constantinescu a răspuns: "Cu mijloacele de transport în comun, cu maşinile personale, nu vreau să cred că unii dintre aceştia folosesc bicicleta pentru că în anotimpul ploios ar trebui să stea în birou, dar sunt pe teren unde trebuie şi lucrurile acestea se văd în raportări. Este adevărat că îmi este şi jenă să îi întreb uneori cum au reuşit să ajungă şi cum au reuşit să ducă la bun sfârşit acţiunile de amploare pe care le conduc".

El a precizat că a primit asigurări că bugetul instituţiei va reflecta pe viitor munca depusă.

"Suntem pe buzele tuturor miniştrilor când apar situaţii precum cele cu furnizorii de utilităţi şi furnizorii de combustibil, acum avem convingerea că vom fi pe buzele dânşilor şi când se va discuta rectificarea bugetară şi bugetul de anul viitor, pentru că realmente ne este imposibil să ducem lucrurile la nivelul pe care ni l-am dori", a arătat preşedintele ANPC.

×