Patru suspiciuni de infectare cu Ebola au fost înregistrate în Nigeria din decembrie 2013 până la 1 august 2014, însă niciunul dintre cazuri nu a fost confirmat, potrivit unor date ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, postate pe site-ul Institutului Naţional de Boli Infecţioase 'Matei Balş'.
Informaţiile privind răspândirea virusului Ebola în Africa de Vest arată că în Nigeria au fost trei cazuri probabile şi un caz suspect, o persoană pierzându-şi viaţa. Niciun caz din cele patru nu a fost confirmat ca având drept cauză virusul Ebola.
Cele mai multe cazuri de Ebola confirmate s-au înregistrat în Sierra Leone - 540. Au fost 46 de cazuri probabile, 60 de cazuri suspecte. 273 de persoane au decedat. Numărul persoanelor suspectate de Ebola s-a ridicat la 646.
În Guinea au fost confirmate 340 de cazuri, iar în Liberia 129.
Dintr-un total de 1.603 de cazuri suspecte raportate în Guinea, Liberia, Sierra Leone şi Nigeria, 1.009 s-au confirmat, 416 au fost cazuri probabile, 178 suspecte, înregistrându-se 887 de decese.
Conform datelor OMS, primul caz a fost identificat în decembrie 2013, într-o regiune forestieră din sud-estul Guineei, lângă graniţa cu Liberia şi Sierra Leone. Confirmarea a fost făcută pe 22 martie 2014 de Centrul Naţional de Referinţă pentru Febre Virale Hemoragice (Institutul Pasteur, INSERM BSL4 laboratory, Lyon, Franţa).
Analiza genetică a virusului arată că acesta este foarte apropiat (97%) de varianta Ebola (Zaire ebolavirus) identificată anterior în Republica Democratică Congo şi Gabon şi foarte diferită de varianta Tai Forest Ebola izolată în Coasta de Fildeş, conform sursei citate.
'În acest moment, Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că riscul unui călător, turist sau om de afaceri, de a fi infectat cu virusul Ebola în timpul unei vizite în zonele afectate şi de a dezvolta boala după întoarcere este extrem de scăzut, chiar dacă vizita a inclus o călătorie în zonele în care au fost raportate cazuri de boală. Transmiterea bolii necesită contact direct cu sângele, secreţiile, organele sau alte fluide ale persoanelor infectate sau ale persoanelor/animalelor decedate', se precizează pe site-ul Institutului 'Matei Balş'.
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Ploieşti a ajuns, duminică, la Spitalul de Boli Infecţioase din Ploieşti cu vărsături, febră şi diaree, fiind ulterior transportat pentru un set complex de analize la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti. Acolo s-a depistat faptul că bărbatul a lucrat o perioadă în Nigeria şi s-a întors în România pe 25 iulie. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Institutul de Boli Infecţioase 'Matei Balş' din Bucureşti.
Managerul Institutului 'Matei Balş', prof.dr. Adrian Streinu Cercel, a declarat duminică pentru AGERPRES că se vor face o serie de analize şi, în cazul în care se va fi suspiciune de Ebola, atunci vor fi trimise probe în Germania, pentru confirmare. El a explicat că sunt o mulţime de boli asemănătoare cu Ebola ca simptomatologie.
Ministerul Sănătăţii a anunţat duminică, prin intermediul unui comunicat remis presei, că pacientul din Ploieşti este suspect de infecţie virală, fără a se putea specifica diagnosticul etiologic.