x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Întâlnire pe tema Bâstroe: Partea ucraineană și-a asumat să înceteze orice tip de dragaj

Întâlnire pe tema Bâstroe: Partea ucraineană și-a asumat să înceteze orice tip de dragaj

de Redacția Jurnalul    |    07 Mar 2023   •   20:00
Întâlnire pe tema Bâstroe: Partea ucraineană și-a asumat să înceteze orice tip de dragaj
Sursa foto: Facebook

Partea ucraineană și-a asumat să înceteze orice tip de dragaj, iar programul de măsurători pe brațul Chilia și pe canalul Bâstroe va începe în 15 martie. Acestea sunt concluziile întâlnirii de marți de la Ismail dintre delegația română, cea ucraineană și una a Comisiei Europene.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, marți, în localitatea Ismail din Ucraina, delegația ministerului condusă de secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a continuat discuțiile cu partea ucraineană cu privire la lucrările efectuate pe canalul Bâstroe. La întâlnire a participat și o delegație a Comisiei Europene.

„La finalul întâlnirii partea ucraineană și-a asumat să înceteze orice tip de dragaj (operațional, de investiţii, etc). Totodată, programul măsurătorilor ce vor fi efectuate de către AFDJ Galați pe brațul Chilia și pe canalul Bâstroe va fi un subiect abordat în cadrul următoarelor întâlniri cu partea ucraineană. Participanții au convenit că programul trebuie să se deruleze aşa cum s-a stabilit, începând cu data de 15 martie. Partea ucraineană a precizat că, în perioada următoare, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru a obține acceptul Forțele Navale ucrainene pentru ca reprezentanții părții române să intre și să măsoare pe brațul Chilia și pe canalul Bâstroe”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Comisiei Europene au fost de acord cu solicitările României și au subliniat că prioritatea zero pentru facilitarea tranzitului de mărfuri dinspre Ucraina este creșterea capacității canalului Sulina.

„Măsurile pentru creșterea capacității canalului Sulina vizează sporirea numărului de piloți; modernizarea sistemului de balizaj pentru a se putea naviga în condiții de siguranță pe timp de zi și de noapte; achiziționarea de nave tehnice și de software modern de management al traficului”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Comisiei Europene au menționat că peste 50% din traficul de mărfuri sprijinit prin Planul „Solidarity Lanes” se desfășoară pe Dunăre și au subliniat importanța creșterii capacității canalului Sulina.

(sursa: Mediafax)

×