Conform cercetări SoftServe, integrarea GenAI poate spori productivitatea cu 44% în Project Management - prin modelele predictive care estimează timpul de finalizare al proiectelor, ajutând organizaţiile să planifice mai bine.
De asemenea, se pot semnala creşteri de până la 42% în programare - prin generare de cod, şi chiar de 62% în zona de testare - mai specific în detectarea şi repararea automată a bug-urilor şi vulnerabilităţilor.
Realizatorii studiului subliniază, totodată, că, în ciuda rezultatelor pozitive, inteligenţa artificială generativă nu poate înlocui oamenii, dar că aceasta poate reduce volumul de muncă, astfel încât specialiştii să se poată concentra pe sarcini mai complexe şi mai creative.
În acest context, GenAI poate duce la creşterea productivităţii echipelor de dezvoltare cu 45%, în medie, iar utilizarea acestei tehnologii în implementarea sarcinilor de muncă ar putea reduce cu până la 31% a timpului necesar finalizării acestora.
Studiul SoftServe a fost realizat pe un eşantion de peste 1.000 de angajaţi ai companiei, din şapte ţări, cu diferite roluri în proiecte, dar şi experienţă diversă cu multiple tehnologii. Participanţii au fost împărţiţi în mai multe grupuri în funcţie de criterii, precum specializare, rol, tehnologie şi nivel.
Grupul experimental a avut acces la chatbotul ChatGPT, lansat de OpenAI, modelele 3. 5 şi 4.0, în timp ce grupul de control nu a avut acces la chatbot. Acest lucru a permis o comparaţie directă a impactului utilizării inteligenţei artificiale generative asupra productivităţii şi a vitezei de finalizare a sarcinilor.
SoftServe este o companie globală de IT, care oferă servicii de dezvoltare software şi consultanţă prin cele peste 50 de birouri deschise în întreaga lume. Printre clienţii companiei se află: IBM, Cisco, Panasonic, Cloudera, Henry Schein, Spillman Technologies etc.
Compania de tehnologie a anunţat, recent, crearea Generative AI Lab, o direcţie de cercetare separată în cadrul căreia compania va experimenta şi va crea noi soluţii tehnologice bazate pe inteligenţa artificială generativă.