x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Intentie - Urmasii familiei Stirbey vor sa vanda palatul

Intentie - Urmasii familiei Stirbey vor sa vanda palatul

01 Oct 2004   •   00:00

Mostenitorii familiei Stirbey sunt interesati sa vanda palatul de pe Calea Victoriei, restituit de curand, intrucat nu dispun de fondurile necesare pentru intretinerea acestuia, a declarat ieri baronul Jakob Kripp, sotul nepoatei printesei Maria Stirbey.

El a afirmat ca, tinand cont de amplasamentul cladirii si de valoarea istorica a acesteia, pretul palatului ar putea ajunge la o valoare destul de mare, in conditiile in care lucrarile de renovare se ridica la aproximativ un milion de euro. Ileana Kripp este nepoata si mostenitoarea ultimei proprietare a domeniilor viticole de la Dragasani, printesa Maria Stirbey. In ceea ce priveste palatul, mai exista si alti descendenti ai familiei care ar putea avea unele pretentii la o eventuala vanzare a cladirii.

"Suprafata desfasurata este de circa 2.500 de metri patrati. Speram ca un investitor sa faca ceva deosebit aici", a spus Kripp, care a precizat ca deocamdata nu a primit nici o oferta in acest sens. In urma cu trei ani, Ileana Kripp a devenit proprietarul domeniilor viticole de la Dragasani, incluzand o suprafata de 20 hectare cultivate cu vita de vie si o crama. Acestea apartineau familei Stirbey din secolul XVIII, cand vinurile de Dragasani erau renumite nu numai in Romania

×
Subiecte în articol: observator