x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Intervenția MApN în Noaptea de Înviere: Aproape 2.500 de militari, mobilizați la nivel național

Intervenția MApN în Noaptea de Înviere: Aproape 2.500 de militari, mobilizați la nivel național

19 Apr 2020   •   13:30
Intervenția MApN în Noaptea de Înviere: Aproape 2.500 de militari, mobilizați la nivel național
Sursa foto: Lucian Alecu

Un număr de 2.460 militari și 516 mijloace tehnice au acționat în București și în țară, în Sâmbătă Mare și în Noaptea de Înviere, transmite Ministerul Apărării Naționale (MApN), care precizează că la Institutul „Cantacuzino” au fost prelucrate un număr de 256 teste pentru depistarea COVID-19.

Conform sursei citate, militarii români au participat la 460 misiuni de întărire a prezenței şi de asigurare a fluidizării traficului la punctele de trecere a fontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare și sprijinirea forțelor MAI în activități de ordine publică în Capitală şi în alte localități din țară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoțire convoaie de transport persoane.

„În același interval, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost prelucrate un număr de 256 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un număr de 157 de probe”, potrivit MApN.

De asemenea, în urma deciziei Centrului Național de Coordonare și Conducere, Formațiunea medicală de tratament (FMT) ROL 2, amplasată în perimetrul Institutului de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” din Otopeni, a început, de vineri și sâmbătă, preluarea pacienților diagnosticați cu forme ușoare ale virusului SARS-CoV-2 sau asimptomatici.

Militarii Batalionului 49 Apărare CBRN „Argeș” din Pitești, continuă misiunile pentru decontaminarea şi dezinfectarea căilor rutiere din municipiul Suceava.

Totodată, în baza solicitării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, militari din cadrul Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” acționează, cu două autospeciale de decontaminare tehnică și teren, pentru dezinfectarea aleilor și a drumurilor de acces interioare ale Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: inviere paste mapn militari