Interviu cu iubitul sinucigaşei din Constanţa

Elena Liliana Hristodorescu, 37 de ani, s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Constanţa, acolo unde locuia de câteva luni împreună cu lectorul universitar Alexandru Mincu. În apartamentul unde locuiau cei doi, pe masa din bucătărie, oamenii legii au găsit un bilet de adio, o pagină scrisă faţă-verso, cuprinzând ultimele gânduri ale tinerei. "I-am dat sufletul meu. El l-a dat altcuiva", este unul dintre ultimele lucruri scrise de Elena, înainte de a se arunca de la etajul şase. "Nu am înşelat-o. Nu vedeţi că în jur e un cimitir?!", a declarat  Alexandru Mincu.

Am răspuns chemării lui Alexandru Mincu, iubitul Elenei Hristodorescu, managerul Mark's & Spencer Constanta, care s-a sinucis de Valentine's Day, şi i-am bătut la uşă spunându-i: "vrem să aflăm adevărul".

Înregistrarea  pe care o văzusem îmi spunea că va fi o discuţie despre adevăr aşa cum nu am mai avut. Şi aşteptările nu mi-au fost înşelate, decât parţial: nu a fost chiar o discuţie ci mai mult o lecţie. "O învăţătură despre cum să te apropii de Dumnezeu" a numit-o el.  

Era acasă, jenat de o oarecare dezordine care domnea în bucătărie. "Am încercat să păstrez locul aşa cum l-a lăsat ea" a spus aplecându-se după o căciulă albă căzută de pe scaun. "E a ei". Ceaşca ei de cafea şi paharul sunt acoperite încă de un praf negricios. "Pentru amprente…" Mi-a arătat din ochi şi sticla de vodcă de pe bufet "şi asta e tot de-atunci". Sunt amănunte despre viaţa unui om care chiar nu privesc pe toată lumea, am gândit, dar în orele pe care le-am petrecut în bucătăria de la a cărei fereastră s-a aruncat Elena mi-am dat seama că e un aspect de care se va vorbi, probabil mult.

Alexandru Mincu a fost căsătorit de două ori. Cu prima soţie are un băiat de 20 de ani. Cu a doua, sora vitregă a Elenei (a subliniat că nu există între ele nicio legătură de sânge) are un băieţel de 4 ani. Pe Elena o cunoştea de trei ani când a cunoscut-o pe sora ei vitregă. Şi nu de mult a aflat că ea l-a iubit în tot acest timp.

Jurnalul Naţional: Aţi spus ieri presei, că vrea să afle realitatea nu adevărul…
Alexandru Mincu: În această lume oricine care vede ce este în jur ar putea să zică: există rău şi bine. Dar dacă-i întrebi pe fiecare, n-ar putea să pună degetul şi să zică: ăsta-i rău şi ăsta-i bine. O dată pentru că nu ştiu ce-nseamnă răul şi binele în raport cu totalitatea celorlalte lucruri  şi o dată pentru că realitatea nu reprezintă decât o parte a adevărului. Realitatea e o umbră a adevărului. Mulţimea umbrelor unui lucru pe un perete nu formează, nu constituie acel lucru ci este doar mulţimea felurilor puterii peretelui de a oglindi acel lucru. Dacă cineva mişcă umbrele nu schimbă lucrul.

Unele lucruri însă nu au umbră. Asta nu înseamnă că ele nu există. Ci înseamnă doar că umbra lor nu se vede pentru că sunt foarte aproape de cel care se uită. Uneori ai senzaţia că nu ştii ce se întâmplă cu tine. Dar poţi să fii atât de aproape şi să nu te vezi. Cine eşti tu, acesta care vrea să-l vadă pe acela din tine? Cine este acesta şi cine este acela? Vine o vreme când vezi aşa de bine, că cele două euri se scindează. În starea de scindare se petrece suicidul. Sunt două euri antagonice. Şi unul dintre ele simte nevoia, nemaiputând suporta lumina celuilalt să sară pe geam (îl îneacă plânsul nedezlipindu-şi privirea de fereastră dar continuă). Puterea nu e aceea de a fi imun la suferinţă ci de a ţi-o asuma în adevărul ei. Să ştiţi asta! Să n-ascultaţi la demenţi care spun: faceţi nebunii că vă vor face imuni la suferinţă! Nu! Că ei fac nebunii fără să ştie ce-nseamnă ce fac şi nu devin imuni la nimic ci devin smintiţi pentru că pierd sensul, neştiind ce-nseamnă.

Care e păcatul cel mai mare?
Minciuna. De ce? Pentru că minciuna e opusul adevărului, iar Adevărul este Dumnezeu. Astfel minciuna devine negarea lui Dumnezeu. Dacă iei toate poruncile la rând vei vedea că încălcarea fiecărei porunci este bazată pe minciună. Legea este una singură (pune mâna pe Biblie –n.r.). Ea ar trebui respectată dar societatea de azi s-a îndepărtat foarte mult de Adevăr.

Este posibil ca orice om care vorbeşte aşa să fie considerat de alţii într-o fază patologică. Sigur că da. Şi să se dea explicaţii psihiatrice de o anumită adâncime. Să se spună: dom’le există astfel de afecţiuni care sunt de bine încriptate. S-a spus de exemplu că tipul de paranoid este tipul de om inteligent la care paradoxurile sunt greu de găsit. Să vedem dacă se vor putea găsi. Ştiţi cum este? Te voi judeca prin cuvintele tale!

Nu este adevărat că dacă 10 oameni îţi spun că eşti beat înseamnă că eşti. Nu este adevărat că dacă 100 de psihiatri zic despre cineva că e nebun, înseamnă că e. Ar trebui ca întâi de toate să spună ce este un nebun. Şi după aceea ar putea să explice de ce cred ei că unul e nebun şi de ce cred că alţii sunt normali." 

Şi care este adevărul în acest caz? 
Există în acest lucru întâmplat foarte multe faţete. Există întâmplări reale care sunt în spatele ultimilor 7 ani, 20 de ani… până în copilăria ei. Toate sunt înscrise într-un adevăr care nu transpare. Şi aceste întâmplări sunt interpretate psihologic şi psihiatric într-un fel departe de a elucida adevărul. Ca atunci când lipeşti bucăţele dintr-un puzzle într-un fel în care ele nu se potrivesc. Oamenii văd doar bucăţi. Iar faptul că sunt o grămadă de sinucideri nu este întâmplător. Toate, luate global, au o semnificaţie, care se va vedea. Se numeşte inducţie psihică. Din afară se radiază informaţii.

Cum ar ieşi puzzle-ul?
O să se spună, o să bubuie întrebările şi ştirile: E adevărat că nu avea o relaţie bună cu mama ei? E adevărat că se închidea magazinul din Constanţa în martie? E adevărat că avea probleme cu băutura? E adevărat că avea neîmpliniri sentimentale? Păi atunci asta e! Gata! Am rezolvat misterul! Nimic despre frumuseţe, despre discuţiile noastre, despre fericirea din viaţa ei, din viaţa noastră. Viaţa noastră a fost foarte densă. Plină şi de bucurii dar şi de tragedii. Nimic despre adevăr, pe care şi ea începuse să-l vadă. Liliana era o fiinţă puternică. Şi vă spun asta ca să vă daţi seama la ce a fost supusă.

Şi care-ar fi răspunsul la întrebările de mai sus?
E adevărat că magazinul urmează să se închidă din martie. I se oferise un post la Bucureşti, însă ea nu se hotărâse să plece. De fapt am şi verificat pe calculator pe ce site-uri a fost în ziua aceea (14 februarie – n.r.) . Erau site-uri pe unde aplicase pentru job-uri. 

Ce s-a mai întâmplat în acea zi?
În ziua aceea trebuia să ducem băiatul, pe cel mare, la Bucureşti. Fusese la noi în weekend şi am petrecut două zile foarte frumoase împreună. Urma ca luni dimineaţă să plecăm toţi trei să cumpărăm cărţi şi să ne întoarcem. Dar dimineaţă, o văd şi-acum, stătea aici la masă şi-şi bea cafeaua, mi-a spus: <> . Făcusem baie şi-mi stătea părul vâlvoi. <> i-am spus. << Nu merg nicăieri cu tine aşa>>. Am zâmbit şi m-am dus să mă pieptăn. Mi-am dat seama că-şi caută un motiv să nu meargă (se uită la sticla goală de vodcă - n.r.). Se ferea. Starea de disociere e favorizată de consumul de alcool. Atunci simţurile sunt deschise numai către anumiţi stimuli. Iar combinaţiile lor pot constitui comenzi. E ca atunci  când iei tranchilizante. Şi instalându-se această stare de disociere apare şi ce nu era evident.

Dar a scris în bilet: "eu ţi-am dat sufletul meu şi tu i l-ai dat alteia". Avea motive?
Da, există asta. Dar ea a scris multe în sens metaforic. Câteodată spunea că în interiorul meu sunt legat în continuare de sora ei pentru că împreună aveam un copil, cam asta era explicaţia. Spunea că nu o consider demnă să aibă copilul meu, dar interpreta lucruri mărunte, cum ar fi că citeam o carte când ea avea alte aşteptări de la mine. Dar nu i-am dat niciun motiv să creadă asta. Divorţul dintre mine şi sora ei s-a produs când am aflat că este în MISA.

(Se ridică şi-şi caută telefonul) Uite, mesaj de la ea. "Nu mai am nimic! Totul mi-a fost furat înainte de a mă naşte! Mama a făcut asta!" I-am spus că nu i-a fost furat nimic. Ba da, tu mi-ai fost furat!" şi avea dreptate, se referea la faptul că nu ne-am luat dinainte de a mă căsători cu sora ei vitregă, dar nu mi-a spus niciodată nimic, nu mi-a dat de-nţeles că ar fi avut sentimente pentru mine. Mi-a spus asta târziu, când eram déjà împreună că m-a aşteptat 12 ani."

Şi acesta e din 7 noiembrie 2004. "Dormi? Iartă-mă că te deranjez. Sun-o pe mama mea şi spune-i că sunt bani în portofelul din poşeta pe care ea o urăşte. Să fiţi fericiţi!" Am fugit atunci la ea. A fost o altă tentativă de sinucidere. A avut tentative de suicid de la 17 ani.

 

Părinţii ei s-au despărţit când era foarte mică. Cumva de atunci a început să simtă presiunea asupra ei. Apoi a început disocierea şi lupta asta cu ea însăşi. Iar când consuma alcool, după o anumită limită, eul acela rău lua conducerea. Şi scria bileţele lucruri absurde, la antipod faţă de ce spunea şi cum era în rest. Ultimul mesaj pe care l-am primit de la ea a fost: “Ia-ţi-o acasă, ea ţi-a născut un copil.”

R: După mesajul dumneavoastra de marţi (n.r. - 13 februarie) mulţi au zis că sunteţi…

Nebun. Da, am auzit. Ni se fac la Universitate evaluări psihologice anuale. Şi tot anual, ni se face câte o evaluare de către studenţi, secretă. Le-am trecut pe toate cu brio.

S-a ridicat şi s-a aşezat lăngă fereastră privind lung spre mare. S-a întors brusc şi mi-a făcut semn să merg lângă fereastră. Privind în jos, mi-a stat inima. Dar el vroia să-mi arate altceva, sus. Cu gâturile lungite spre sud, un stol de cormorani săgeta cerul.