!! Ne enervează cacofonia rezultată prin asocierea substantivelor proprii Monica şi Columbeanu, precum şi viteza cu care conduce maşina după ce a fost abandonată de şoferul ei vedetă. Norocul nostru e că poliţiştii au prins-o la timp pe şoselele patriei din sectorul 1 al Capitalei la volanul unui "bemveu" pe care-l mâna cu 117 kilometri la oră. Aşa a rămas şi fără permis şi cu o amendă de 540 lei.
!! Ne enervează bla-blaul cu iz de ceartă permanentizată preelectorală şi toate consecinţele lui pentru viitorul nostru.
!! Ne enervează în continuare legea unică de salarizare care se va prelungi la infinit, cu toate completările ulterioare, deşi ar fi trebuit să se termine de foarte mult timp discuţiile pe marginea ei.
!! Ne enervează penuria de veceuri publice pe plaiurile mioritice şi lipsa de interes a autorităţilor locale din toată ţara în legătură cu nevoia omenească de a merge la budă. La polul opus se află investiţiile grandioase în veceuri mai scumpe decât clădirile pe care le deservesc.
VORBE DE DUH ;)
A lua boii de dinainte.
La anul cu brânză.
A face ochii mari. (A se deştepta bine. A se mira, a fi surprins.)
A face ochii mici. (A fi somnoros. A se face că nu vede.)
Abia îl văd în ochi. (Mi-e foarte drag.)
Cu neamurile să mănânci, să bei/Daraveri să n-ai cu ei. (Să nu faci daraveri cu neamurile, căci cearta e gata; În afaceri nu se ţine socoteală de gradul de înrudire.)
Parcă trage în plug. (Celui slab. Celui ostenit, care gâfâie.)
Nu strică cine mănâncă mai multe pâini, ci cine îi dă.
Leneşul la toate zice că nu se poate.
Răul vine iute, binele încet.
A-şi răci gura degeaba.
Merge cu sania pe uscat (greu de tot).
Îi drag ca câinelui a linge sare.
A scăpa ca printre urechile acului.
Ion Cuceu, Dicţionarul proverbelor româneşti, Litera Internaţional
Citește pe Antena3.ro