x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Intretinere - Facturile vor creste cu 7%

Intretinere - Facturile vor creste cu 7%

02 Oct 2004   •   00:00

Factura la intretinere va creste, totusi, in medie cu 7%, a anuntat ieri secretarul general al Guvernului, ministrul Eugen Bejinariu.

SILVIU SERGIU

Cu doar o saptamana inainte, ministrul-delegat pentru Administratie, Gheorghe Emacu, prognoza ca facturile la intretinere pentru iarna viitoare vor avea o valoare comparabila cu cele din precedentul sezon rece.

ESTIMARE. Potrivit lui Bejinariu, costul mediu al intretinerii pentru un apartament de doua camere, locuit de o familie formata din doua persoane, va fi de 1.282.930 de lei, fata de 1.121.793 lei, cat a fost in luna noiembrie a anului trecut. "Diferenta dintre luna noiembrie a acestui an si luna noiembrie a anului trecut este de 161.137. Deci, sub valoarea de crestere a ajutorului pentru incalzire", a spus seful SGG. Estimarile Executivului privind valoarea facturii au tinut cont, potrivit lui Bejinariu, de toate elementele care vor determina costurile intretinerii pentru apropiatul sezon rece: preturile la combustibil, cresterea pretului la energia electrica, gaz metan si a pretului de referinta la gigacalorie, consumul de combustibil estimat pentru iarna 2004/2005 si prognoza meteo. Ministrul Bejinariu a aratat ca in Bucuresti cresterea ar putea ajunge chiar la 14%, daca temperaturile vor fi extrem de scazute pe perioada intregului sezon rece.

×
Subiecte în articol: observator