Ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat marţi că în urma viitorilor au fost înregistrate până în acest moment două victime, una fiind în judeţul Argeş.
"Am acţionat cu elicoptere. Am fost cu domnul ministru Duşa în judeţul Vâlcea, domnul premier a fost în Gorj cu vicepremierul Dragnea. Am luat şi de la rezervele de stat şi am adus produse alimentare, apă şi material de cazarmament. Avem în momentul de faţă două victime care au fost înecate. Nu sunt alte informaţii că ar mai fi murit cineva. Prioritatea noastră este viaţa oamenilor. (...) În Argeş a fost o victimă", a spus Oprea la Craiova, la sosirea la Consiliul Naţional al PSD.
Oprea a adăugat că, deşi foarte mulţi oameni nu doresc să-şi părăsească locuinţele, în momentul în care viaţa le va fi pusă în pericol, 'fie că vor, fie că nu vor', aceştia vor trebui să-şi evacueze casele. La rândul său, ministrul Apărării, Mircea Duşa, a spus că armata va interveni în toate judeţele unde i se va solicita sprijinul şi că Guvernul va aloca la următoarea şedinţă bani pentru zonele afectate de inundaţii.