x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inundații. Pompierii au acționat pentru evacuarea apei din peste 100 de case și 150 de curți, în ultimele 24 de ore

Inundații. Pompierii au acționat pentru evacuarea apei din peste 100 de case și 150 de curți, în ultimele 24 de ore

25 Iun 2020   •   10:22
Inundații. Pompierii au acționat pentru evacuarea apei din peste 100 de case și 150 de curți, în ultimele 24 de ore
Sursa foto: ISU Bistrița Năsăud

Pompierii au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru evacuarea apei din 102 case și peste 150 de curți, informează, joi, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență într-un comunicat de presă.

Cele mai afectate județe de aversele torențiale sunt Bistrița-Năsăud și Hunedoara.

Cele 152 de persoane evacuate preventiv din locuinţe, marţi, rămân relocate, temporar, la rude şi în spaţiile puse la dispoziţie de autorităţile locale, astfel: 81 persoane în localitatea Baranca/BT, 40 persoane în municipiul Aiud/AB, 26 persoane în localitatea Rodna/BN, 3 persoane în localitate Feneş şi localitatea Teregova/CS şi 2 persoane în localitatea Valea Vişeului/MM.

Traficul rutier este blocat pe 2 drumuri judeţene (DJ 668 şi DJ 668A/HD), restricţionat pe un drum judeţean (DJ 153/MS) şi a fost temporar blocat pe 3 drumuri naţionale (DN 10/CV, DN 28/IS şi DN 17B/NT) şi 1 drum judeţean (DJ 142/MS).

 

×
Subiecte în articol: inundatii