Potrivit noilor proceduri, solicitările pentru pensiile de invaliditate urmează să fie transmise spre analiză Institutului Naţional de Expertiză Medicală (INEM) Bucureşti. Până acum, toate aceste solicitări erau aprobate la nivelul cabinetelor medicale judeţene de expertiză judeţene.
Toate solicitările şi documentele medicale pentru solicitarea pensiei de invaliditate vor fi transmise la Bucureşti, fiind însoţite doar de un referat întocmit de medicul de expertiză medicală din judeţ. Excepţie vor face cazurile diagnosticate cu cancer sau accidentele vasculare cerebrale, cu sechele importante, care rămân la competenţa şefilor cabinetelor de expertiză medicale judeţene.
Unul dintre judeţele cu cele mai multe dosare de pensie de invaliditate este Suceava, unde în anul 2007 s-au înregistrat 2.871 de cazuri noi, în 2008 încă 4.062, iar în 2009, alte 4.165 de cazuri, dintre care doar 1.745 sunt persoane care provin din câmpul muncii, restul de 2.240 de pensionari fiind şomeri sau persoane care nu aveau calitatea de asigurat în momentul expertizării.
ABUZURI. Chiar dacă s-a constatat o creştere spectaculoasă a pensionărilor pe caz de boală în ultimii ani, iar Guvernul a luat decizia verificării tuturor dosarelor, se înregistrează şi abuzuri din partea medicilor. Tribunalul Dolj a condamnat luni un medic din Craiova la trei ani de închisoare, în urma unui flagrant. Valentina Goga, medic în cadrul Comisiei de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă de la Casa de Pensii Dolj, a pretins în septembrie 2009 suma de 500 de lei de la un invalid, pentru a-i facilita obţinerea unei decizii de pensionare pe caz de boală în regim de urgenţă, fiind condamnată pentru luare de mită.
Citește pe Antena3.ro