Miercuri, polițiștii din Lugoj au fost sesizați, prin plângere, de către două persoane, că fiicele acestora, minore în vârstă de 10 ani, eleve la o școală din Lugoj, ar fi fost agresate fizic în timpul orelor de curs de către învățătorul lor, un bărbat de 51 de ani.
Din verificări a rezultat că fetele ar fi fost lovite cu palma în zona feței, pe fondul unor presupuse acte de indisciplină, transmite IPJ Timiș.
A fost întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în arestul poliției.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept.
(sursa: Mediafax)


