In mica localitate franceza Montreuil-sous-Bois rromii caldarari din Romania, reprezinta astazi o mare problema, se arata intr-un articol din cotidianul Le Figaro.
CU VECHIME. Comunitati intregi de rromi s-au stabilit
in estul Parisului inca din anii â70
|
Ocupantii de case abandonate din Montreuil, instalati temporar pe avenue Paul-Doumer, au fost alungati in primavara lui 2003, inainte de a-si alege domiciliul intr-o veche ferma dezafectata, pe strada P...pin. Avizul de expulzare, notificat de tribunalul din Bobigny la 16 februarie, ca si inceputul de incendiu survenit cateva zile mai tarziu in interiorul cladirii, nu i-au descurajat pe ocupantii ilegali.
VIATA FRUMOASA. "Vreau sa raman in Franta. Spre deosebire de Romania, aici este o viata frumoasa", afirma Covaciu Radu, 40 de ani, care locuieste in una din camerele casei abandonate impreuna cu cei cinci copii si sotia. Totusi aspectul "locuintei" te face sa te intrebi ce inseamna pentru el "viata frumoasa". Casa de pe strada P...pin miroase de la o posta a saracie, cu podelele acoperite de linoleum uzat, cu mobile jerpelite si carpete agatate pe toti peretii. In curte, o femeie spala cu furtunul o pereche de pantaloni de copil si un covor, ambele asezate direct pe ciment. In total, cincisprezece familii, adica 60 de persoane, traiesc aici. Radu castiga intre 10-15 euro pe zi, cantand la vioara in metrou.
DISCRIMINATI? Pentru moment, orasul Montreuil nu pare preocupat de problemele romilor din strada P...pin. "Persoane private au intrat pe o proprietate privata, iar municipalitatea nu are de ce sa se implice in aceasta afacere", considera un apropiat al primarului (PCF), Jean-Pierre Brard. "Ocupantii ilegali nu vor putea beneficia de prioritate in obtinerea unei locuinte, in contextul in care pe lista de asteptare sunt 5600 de solicitanti", a prevenit, la inceputul lunii martie, un comunicat al municipalitatii Montreuil. VISE. Viza turistica pe trei luni cu care Covaciu a reusit sa intre in Franta a expirat de mult timp, pentru ca au trecut cinci ani de cand el si familia sa locuiesc in Franta. Dar cea mai mare dorinta a tiganului este obtinerea acestei ferme de la autoritatile locale si chiar acceptarea acestei comunitati din punct de vedere social de cetatenii micului orasel, dar este constient ca aceste lucruri nu tin decat de domeniul fantasticului, remarca articolul din cotidianul francez. (Camelia Muntean)
Citește pe Antena3.ro