x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ioan Chelaru: "Domnule Băsescu, de ce vă folosiţi de români pentru a vă păstra puterea, cererea de neprezentare la vot este nedemocratică!”

Ioan Chelaru: "Domnule Băsescu, de ce vă folosiţi de români pentru a vă păstra puterea, cererea de neprezentare la vot este nedemocratică!”

de Cristinel C. Popa    |    25 Iul 2012   •   08:48

Senatorul PSD Ioan Chelaru adreseaza in scris un apel romanilor din tara si de pretutindeni, chemandu-i la vot. El atrage atentia concetatenilor sai sa nu devina prizonierii lipsei de constiinta a unor oameni care i-au mintit, i-au furat si i-au umilit in ultimii ani, subliniind faptul ca presedintele suspendat a incalcat si calca in continuare in picioare

Constitutia si legile tarii. Iata textul integral al apelului: "Pentru a doua oara in ultimii 5 ani, poporul roman este chemat la urne pentru a spune daca este sau nu de acord cu demiterea aceluiasi Presedinte al Romaniei. Pentru a doua oara, Traian Basescu, impins de o sete de putere patologica si distructiva, reuseste sa produca o criza politica majora, neintelegand spiritul si litera Constitutiei Romaniei, incalcand-o in mod flagrant si in total dispret fata de lege si de un intreg popor.

Este prea mult! Romania nu poate suporta la nesfarsit comportamentul unui om bolnav de putere, a carui singura tinta a fost si este obtinerea puterii absolute in stat, prin subjugarea sau, chiar, distrugerea fintei institutionale a tarii. Acest om nu a urmarit altceva decat controlul absolut al tuturor puterilor in stat in beneficiul sau si al camarilei mafiote care l-a inconjurat si slujit in acesti ultimi 8 ani. Traian Basescu impreuna cu slugile sale au facut foarte mult rau tarii si poporului roman declarand pentru partenerii nostri europeni tot felul de minciuni, menite sa induca in eroare calcelariile occidentale.

Disperarea acestei gasti PDL-iste nu a mai tinut cont de interesul national, atat de des clamat tot de catre ei. Mai mult, in ultima vreme, Traian Basescu ameninta in mod public politicienii din USL cu presupuse masuri legale pe care le-ar putea lua justitia in cazul in care se va intoarce la Cotroceni. Acest lucru este complet inadmisibil, iar USL il someaza in mod public pe Traian Basescu sa inceteze cu asemenea tactici mafiote de intimidare a unor oameni alesi de catre cetateni in Parlamentul Romaniei sa le reprezinte interesele. Domnule Traian Basescu, interesul national in acest moment este unul singur: incepand de lunea viitoare, dvs. nu veti mai avea niciun rol in statul roman! Acest lucru este dorinta cetatenilor Romaniei si va somam s-o acceptati asa cum este!

Boicotul referendumului, dovada suprema de lasitate a lui Basescu
"Domnule Basescu, sunteti ipocrit si las, iar dovada suprema de lasitate este anuntul facut prin care cereti romanilor sa nu se prezinte la vot. Va somam sa incetati cu asemenea cereri! Ceea ce faceti nu este, in niciun caz, un lucru democratic! Ceea ce faceti este inspaimantator, incercand sa va folositi de romani pentru a va putea pastra puterea! Nu mai cereti romanilor sa boicoteze institutia suprema a democratiei!

Cancelariile occidentale vor intelege acum, fara putinta de tagada, cu ce mincinos au avut de-a face! Sub masca unui aparator al statului de drept si al democratiei se ascunde un om las, disperat, iar partenerii nostri europeni se vor convinge de acest lucru in urma cererii de boicot pe care ati lansat-o. Decizia CCR arata inca odata ca Guvernul USL a actionat in conformitate cu legile tarii, iar acest lucru va fi adus la cunostinta partenerilor nostri. In acest sens, USL face un apel cinstit si hotarat catre toti romanii, din tara sau din strainatate, indiferent de optiunea politica.

Dragi romani, veniti la vot! Nu lasati viitorul dvs. in mana unor oameni fara constiinta! Nu acceptatI Sa FITI PRIZONIERII LIPSEI DE CONSTIINTa a unor oameni care v-au mintit, v-au furat si v-au umilit atatia ani! Votul fiecaruia dintre dvs. Reprezinta singura arma pe care o aveti si o puteti folosi ori de cate ori aveti aceasta posibilitate. Invalidarea referendumului din cauza neindeplinirii cvorumului legal va duce la prelungirea crizei politice, indiferent daca peste 90% dintre cei prezenti vor vota pentru demiterea lui Traian Basescu. Acesta se va agata de putere fara sa tina cont ca nu mai are legitimitatea oferita de catre dvs. pentru a ocupa cea mai inalta functie in stat.

Traian Basescu nu tine cont de nimic, trece tara prin foc si sabie cu zambetul pe buze. A facut-o in mai 2010, o sa o faca din nou!

Veniti la vot si dati-i o lectie definitiva de democratie!'. Semnat, senator Ioan Chelaru, vicepresedinte PSD.

×