x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Klaus Iohannis, după consultările cu Joe Biden și aliații: Sunt necesare acțiuni hotărâte pentru eliminarea dependenței energetice de Rusia

Klaus Iohannis, după consultările cu Joe Biden și aliații: Sunt necesare acțiuni hotărâte pentru eliminarea dependenței energetice de Rusia

08 Sep 2022   •   20:05
Klaus Iohannis, după consultările cu Joe Biden și aliații: Sunt necesare acțiuni hotărâte pentru eliminarea dependenței energetice de Rusia

Președintele României Klaus Iohannis a cerut joi acțiuni hotărâte pentru eliminarea dependenței energetice de Rusia, în cadrul consultării găzduite de președintele SUA Joseph R. Biden și la care au participat lideri din state membre UE și NATO.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, la discuții au mai participat cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii, Liz Truss, și președintele Poloniei, Andrzej Duda.

Noua rundă de consultări a avut loc în contextul evoluțiilor din zonele de conflict din Ucraina și pe fondul avansării discuțiilor privind reconstrucția Ucrainei.

Liderii au analizat evoluția ostilităților și au evaluat strategia de sprijin pentru Ucraina. Au fost accentuate măsurile ferme de răspuns adoptate de comunitatea internațională, cu referire la pachetele extinse de sancțiuni, pentru descurajarea Rusiei.

De asemenea, a fost abordată situația îngrijorătoare de la Centrala Nucleară de la Zaporojie, ca urmare a activității forțelor militare ruse.

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor a vizat securitatea energetică și coordonarea în vederea identificării de soluții care să asigure aprovizionarea cu energie în perspectiva sezonului de iarnă, concomitent cu reducerea dependenței de Rusia și menținerea sub control a prețurilor.

De asemenea, a fost discutată problema securității alimentare globale și măsurile în sprijinul exportului de cereale ucrainene. Liderii au transmis aprecierea pentru rolul decisiv asumat de România, arată Administrația Prezidențială.

În intervenția sa, președintele Klaus Iohannis a menționat demersurile României în sprijinul Ucrainei. El a evidențiat măsurile adoptate de România care au facilitat exportul a aproximativ 4 milioane de tone de cereale din Ucraina prin porturile dunărene și Constanța, dar și facilitarea intrării în România a peste 2,2 milioane de cetățeni ucraineni.

Șeful statului a subliniat importanța implementării rapide a deciziilor Summitului NATO de la Madrid.

„Președintele României a reiterat apelul la acțiuni hotărâte și coordonate pentru eliminarea dependenței energetice de Rusia, având în vedere strategia Moscovei de a folosi energia ca instrument politic de presiune și șantaj. Președintele Klaus Iohannis a subliniat, de asemenea, necesitatea de a sprijini eforturile Republicii Moldova, în plan politic și economic, pentru gestionarea refugiaților ucraineni, dar și în planul securității energetice”, a mai transmis Administrația Prezidențială.

 

×
Subiecte în articol: klaus iohannis