„În cadrul discuțiilor au fost analizate revendicările Federațiilor sindicale din educație și posibilele soluții care să conducă la încetarea grevei profesorilor și la reînceperea cursurilor. Președintele Klaus Iohannis a accentuat importanța menținerii dialogului, singura cale prin care se poate debloca situația actuală. Astfel, negocierile vor fi reluate imediat și vor continua până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerințelor cadrelor didactice”, potrivit Administrației Prezidențiale.
Iohannis le-a cerut liderilor coaliției să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele și măsurile pe care Guvernul le poate adopta ”astfel încât anul școlar să fie încheiat în bune condiții, iar calendarul susținerii examenelor naționale să nu fie afectat”.
Știre inițială: Consultările președintelui Klaus Iohannis cu ministrul Ligia Deca și liderii coaliției, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, s-au încheiat. Ciucă și Ciolacu vor avea o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din Educație, la Palatul Victoria.
În urma discuțiilor de marți, președintele Klaus Iohannis și-a exprimat întreaga disponibilitate de a garanta, în calitate de mediator între reprezentanții sindicatelor și Guvernul României, încheierea unui acord politic în vederea rezolvării revendicărilor salariale și a obținerii astfel a unui consens care să permită reluarea cât mai rapidă a procesului educațional.
Președintele României a îndeamnat toate părțile angajate în dialogul instituțional să dea dovadă de responsabilitate și flexibilitate în procesul de negociere și să înțeleagă că soluțiile viabile necesită un echilibru între resursele disponibile și solicitările profesorilor.
Sindicaliștii din învățământ sunt în grevă de mai bine de o săptămână.