Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene a încheiat 90 de dosare legislative, arătând că mulţi au fost surprinşi de acest lucru, deoarece se aşteptau ca mandatul României să fie unul mediocru.
"Nu ştiu dacă este bine să vorbim despre o moştenire, nu putem crea o moştenire în şase luni, dar poţi face treabă bună. (...) Puţini au avut aşteptări foarte mari când am început Preşedinţia, mulţi se aşteptau să fim mediocri, dar eu am luat foarte în serios laudele preşedinţilor Tusk şi Juncker. Preşedinţia română a încheiat 90 de dosare, ştiţi câte se încheiau în alte Preşedinţii, ceea ce arată nu numai intensitatea şi cantitatea muncii noastre, ci şi calitatea, pentru că suntem buni parteneri, negociatori şi instituţii cu standarde ridicate, iar echipa română a reuşit ceva neaşteptat. De aceea am spus că Preşedinţia română a fost surprinzătoare, pentru că a avut rezultate mult mai bune decât se aşteptau toţi. Dacă putem să definim acest lucru ca o moştenire, şi anume că România e mult mai bună decât imaginea pe care o are, cred că este o moştenire bună", a răspuns şeful statului, la Bruxelles, în declaraţia comună cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, la o întrebare legată de moştenirea pe care o lasă România după Preşedinţia Consiliului UE.
Şeful statului a prezentat rezultatele obţinute în timpul Preşedinţiei României la Consiliul UE.
"Agenda strategică adoptată reflectă pe deplin cele zece angajamente pe care le-am adoptat la Summitul de la Sibiu, intitulate "Spiritul de la Sibiu", aşa le numesc eu. Acum, obiectivul central este să rămânem uniţi, hotărâţi şi eficienţi în eforturile noastre de a pune în aplicare această agendă şi de a obţine rezultate pentru toţi. România este pe deplin angajată în această privinţă. Vreau să salut în mod special faptul că principalele priorităţi şi linii de acţiune identificate în agenda strategică reflectă viziunea noastră comună pentru viitorul Uniunii. Acesta este un semn clar de unitate şi coeziune", a mai spus Iohannis.
El a subliniat că "protejarea cetăţenilor, a libertăţilor şi valorilor lor ar trebui să fie interesul central al viitoarelor acţiuni comune", în contextul în care UE se confruntă cu un număr din ce în ce mai ridicat de ameninţări atât din interior, cât şi din afara graniţelor sale.
"Recent, Consiliul a adoptat în mod oficial un număr de dosare legislative semnificative care au fost finalizate sub Preşedinţia României - în ceea ce priveşte Uniunea Bancară, îmbunătăţirea regimului de muncă şi al drepturilor sociale, aprofundarea Pieţei Unice, decarbonizarea transportului şi progresul privind consolidarea Europei digitale. Aşa arată Europa în forma ei cea mai bună şi aş dori să mulţumesc pe această cale tuturor statelor membre şi tuturor instituţiilor europene pentru sprijinul şi abordările constructive care au permis României să finalizeze un număr semnificativ de iniţiative legislative importante", a afirmat Iohannis.
Şeful statului a precizat că discuţiile au vizat şi viitorul Cadru Financiar Multianual, amintind că anul trecut, Consiliul European a cerut României să elaboreze un document revizuit pentru noua etapă a negocierilor.
"Preşedinţia a muncit intens şi sunt mulţumit că aceste eforturi consistente şi progresul obţinut sunt recunoscute în cadrul concluziilor Consiliului European", a arătat Iohannis.
El şi-a exprimat regretul că în ceea ce priveşte discuţiile referitoare la schimbările climatice nu s-a putut ajunge la un consens pentru atingerea obiectivului de emisii zero de CO2 la orizontul anului 2050.
"La solicitarea mea, liderii au acceptat să facem o menţiune privind Republica Moldova în textul concluziilor, pentru că acest lucru întăreşte susţinerea UE faţă de Republica Moldova prin măsuri concrete, ceea ce este foarte important", a subliniat şeful statului.
El a mulţumit pentru aprecierile preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, şi ale preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, cu privire la Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene.
"Este foarte important pentru noi fiindcă a fost prima Preşedinţie", a adăugat Iohannis. AGERPRES