Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că moartea poetului Adrian Păunescu reprezintă o mare pierdere pentru toţi românii. Fostul preşedinte al României susţine că Adrian Păunescu a marcat istoria culturii româneşti.
"În primul rând pentru noi toţi este o pierdere, este unul dintre poeţii care au marcat istoria culturii noastre şi unul din pleiada tânără de scriitori, de poeţi recunoscuţi în anii '60-'70. A fost un poet marcant, militant, care s-a implicat în viaţa cetăţii şi care de aceea a avut şi mare impact. A fost unul dintre cei mai apreciaţi", a declarat Ion Iliescu.Fostul şef de stat a ţinut să transmită sincere condoleanţe familiei poetului. "Să-i fie ţărâna uşoară", a mai spus Iliescu.
Citește pe Antena3.ro