x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ionel Teodoreanu, omagiat printr-un concurs naţional de înaltă ţinută organizat de Colegiul ”Costache Negruzzi” din Iaşi

Ionel Teodoreanu, omagiat printr-un concurs naţional de înaltă ţinută organizat de Colegiul ”Costache Negruzzi” din Iaşi

de Cristinel C. Popa    |    29 Mai 2014   •   19:55
Ionel Teodoreanu, omagiat printr-un concurs naţional de înaltă ţinută organizat de Colegiul ”Costache Negruzzi” din Iaşi

Spectacol-lecţie susţinut de elevi şi profesori în cadrul Concursului Naţional “Ionel Teodoreanu”, ce se desfăşoară în aceste zile la Colegiul “Costache Negruzzi” din Iaşi. “Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund…”, scria Ionel Teodoreanu. Astfel de gânduri însoţesc importanta competiţie şcolară. În perioada 29 mai - 1 iunie 2014, are loc ediţia a IX-a a Concursului Naţional Transcurricular de Lectură şi Interpretare “Ionel Teodoreanu”, adresat elevilor din clasele V-VIII. La această competiţie, organizată de IŞJ Iaşi şi Colegiul ”Costache Negruzzi” Iaşi, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, participă 200 de elevi din toate judeţele ţării. Şcolarii vor susţine două probe, scrisă şi orală, menite să valorifice competenţe de receptare şi producere de mesaje scrise despre textul literar/nonliterar, explorat în relaţie cu alte tipuri de imagini artistice (plastice, muzicale, dramatice, cinematografice). “Proza lui Teodoreanu invită în lumea copilăriei şi a adolescenţei, are parfumul arhaic păstrat discret, dar definitiv, şi de oraşul Iaşi, ne învăluie în aburul fin al metaforei cu filigran baroc poate excesiv uneori, cu emoţie lirică, devenind o deschidere spre universul lecturii. Numele şi opera lui Ionel Teodoreanu pot fi simbolice pentru literatura începutului de secol XX, pentru perioada literară din jurul revistei “Viaţa românească” şi, poate, pentru valorile învăţământului ieşean, ale tradiţiei negruzziste legate de Liceul Internat, deseori evocat în spaţiul ficţional, liceu devenit astăzi Colegiul “Costache Negruzzi”, gazdă constantă şi iniţiator al concursului”, a spus prof. dr. Camelia Gavrilă, inspector şcolar general.

La competiţie participă şi elevi de dincolo de Prut
Concursul la care participă şcolari şi, implicit, cititori de literatură din toată ţara reprezintă o invitaţie în lumea copilăriei şi a adolescenţei. “Având în vedere tradiţionala colaborare între Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi mediul educaţional basarabean, în cadrul Parteneriatului Transfrontalier încheiat între ISJ Iaşi şi DGETS Chişinău, la ediția din acest an va participa şi o echipă de dincolo de Prut, format din 10 elevi de gimnaziu, care au obținut premii importante la olimpiada republicană de limba şi literatura română, pentru a reprezenta Republica Moldova la această sărbătoare a literaturii, a artei şi a educației  în spaţiul privilegiat al culturii ieşene”, a spus Sabina Manea, inspector pentru limba franceza si pentru mentorat.  
 
În numele scriitorului Ionel Teodoreanu
Programul alcătuit de Colegiul ”Costache Negruzzi” Iaşi, spaţiu devenit emblematic pentru şcoala ieşeană, este variat şi atractiv, dens din punct de vedere cultural şi educațional: spectacol-lecţie susţinut de elevi şi profesori ai Colegiului Naţional de Artă ”Octav Băncilă” Iaşi, ateliere de creaţie şi vizită de documentare la Palatul Copiilor Iaşi, itinerar spiritual prin Cetatea metafizică a Iaşilor (muzee, expoziţii, centrul istoric al oraşului), spectacol de comedie la Teatrul Luceafărul etc. “Concursul Ionel Teodoreanu nu reprezintă pentru participanţii din alte judeţe doar o competiţie naţională, ci şi un prilej de a descoperi cetatea ieşeană şi farmecul ei. Continuând tradiţia instituită încă de la prima ediţie a concursului, pe lângă premiile şi menţiunile oficiale, acordate de Ministerul Educaţiei Naţionale, vor fi decernate premii speciale şi distincţii din partea organizatorilor, a autorităților locale, precum şi a instituţiilor partenere din Iaşi, precum Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Muzeul Literaturii Române, editurile Polirom, Junimea, Adenium şi revistele Cronica şi Timpul”, a completat prof. dr. Camelia Gavrilă, inspector şcolar general.


×
Subiecte în articol: ionel teodoreanu