Ionuţ Budişteanu, tânărul de 19 ani care a gândit şi a perfecţionat un sistem ieftin de automatizare computerizată prin care un automobil se poate conduce singur, a fost inclus de revista Time pe locul 9 în topul celor mai influenţi 16 adolescenţi din lume, fiind în acelaşi timp singurul dintre aceştia care a demonstrat excelenţă într-un domeniu ştiinţific şi tehnic.
A inventat automobilul care se conduce singur
Revista Time menţionează că omul de ştiinţă român, în vârstă de 19 ani, a câştigat premiul întâi, în valoare de 75.000 de dolari, la Târgul Internaţional de ştiinţă şi Inginerie Intel pentru liceeni din luna mai, pentru conceptul său de automobil ieftin care se conduce singur. Prototipul construit de Budişteanu, bursier al Fundaţiei “Mereu aproape”, semnalează uriaşul potenţial al producţiei în serie de automobile autonome, costurile sistemului său de automatizare computerizată fiind de doar 4.000 de dolari, o sumă infimă prin comparaţie cu costurile sistemului similar dezvoltat de mai mulţi ani de Google — 75.000 de dolari.
I
onuţ Budişteanu, care în prezent îşi face studiile universitare în România, a folosit inteligenţa artificială şi o cameră video montată pe maşină pentru a identifica benzile din trafic, curbele, celelalte maşini participante la trafic şi chiar şi pietonii, mai notează revista americană.
Primul loc în clasamentul întocmit de Time este deţinut de solista neo-zeelandeză Lorde, 17 ani, care a fost catapultată în atenţia lumii muzicale odată cu lansarea primului său album, "Pure Heroine", scrie agerpres.ro. Solista, pe numele său real Ella Yelich-O'Connor, a semnat primul său contract cu o casă de discuri la vârsta de 13 ani şi a reuşit să o întreacă pe Miley Cyrus în topul celor mai descărcate piese de pe iTunes cu hitul său, "Royals".
Locul doi este ocupat tot de o neo-zeelandeză, jucătoarea de golf Lydia Ko (16 ani), care a trecut la profesionism în acest an şi se află deja pe locul 5 în clasamentul internaţional al jucătoarelor de golf după ce a participat la doar 23 de turnee.
Pe locul trei se află programatorul Nick D'Aloisio, 18 ani, creatorul aplicaţiei Summly, o aplicaţie de ştiri cumpărată de Yahoo! în luna martie pentru suma de 30 de milioane de dolari.
Urmat de Malia Obama
Malala Yousafzai, 16 ani, tânăra pakistaneză ce a fost nominalizată la premiul Nobel pentru Pace pentru militantismul său în favoarea educaţiei pentru femeile din zonele controlate de talibani, a fost plasată pe locul 7.
Pe locul 10, imediat după Ionuţ Budişteanu, se află fiica preşedintelui american, Malia Obama, 15 ani, iar numele poate cel mai cunoscut din acest clasament, Justin Bieber, 19 ani, se află abia pe locul 12.
Citește pe Antena3.ro