x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ÎPS Bartolomeu va fi adus în ţară

ÎPS Bartolomeu va fi adus în ţară

24 Ian 2011   •   14:56

Medicii austrieci de la Clinica AKH din Viena au renunţat să îl mai trateze pe ÎPS Bartolomeu. Ei consideră că starea mitropolitului este critică şi că o intervenţie chirurgicală nu este indicată. Din acest motiv, ÎPS Bartolomeu va fi readus în ţară luni seară cu un avion sanitar.

ÎPS Bartolomeu a fost dus la Clinica AKH din Viena la 14 ianuarie, după ce medicii de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, unde mitropolitul era internat din 22 decembrie, i-au recomandat un examen de specialitate cardiologic care nu poate fi realizat în ţară din cauza lipsei de aparatură, declara purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Prerogativele mitropolitului Clujului, ÎPS Bartolomeu, au fost preluate pe durata internării acestuia într-un spital din Viena de episcopul vicar Irineu Bistriţeanul, care va gestiona activitatea curentă a instituţiei, fără a avea drept să decidă asupra schimbării sau mutării personalului clerical, anunţau luni reprezentanţi ai Mitropoliei. Mitropolitul Clujului va împlini la 18 martie 90 de ani.

×