x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator IT-iştii din sectorul public vor beneficia de aceleaşi facilitaţi fiscale ca şi cei din mediul privat

IT-iştii din sectorul public vor beneficia de aceleaşi facilitaţi fiscale ca şi cei din mediul privat

de Redacția Jurnalul    |    23 Dec 2022   •   21:20
IT-iştii din sectorul public vor beneficia de aceleaşi facilitaţi fiscale ca şi cei din mediul privat
Sursa foto: Unsplash.com

Ministerul Finanţelor, alături de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educaţiei au adoptat Ordinul comun privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, prin care şi personalul din instituţiile publice care desfăşoară astfel de activităţi beneficiază de scutire de la plata impozitului pe venit pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor, conform unui comunicat al MF.

"Am reuşit să reparăm şi să uniformizăm aplicarea unei facilităţi fiscale de care mediul privat beneficia de multă vreme. Domeniul IT este un domeniu strategic, cu impact puternic şi valoare adăugată mare în economia unei societăţi. Discutăm despre digitalizarea administraţiei de atâta vreme, despre nevoia de întărire a componentei IT din perspectiva augmentării atacurilor cibernetice, iar domeniul public este primul vizat de astfel de tentative. Este firesc să avem oameni bine plătiţi dacă vrem calitate şi sper ca prin acest demers să reuşim să diminuăm din plecările IT-iştilor buni din administraţie şi, totodată, să devenim un angajator competitiv", a spus Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Funcţiile pentru care se va aplica scutirea de impozit sunt: administrator baze de date, analist, inginer de sistem în informatică, inginer de sistem software, manager de proiect informatic, programator, proiectant de sisteme informatice, programator de sistem informatic, programator ajutor, analist ajutor, inginer de dezvoltare a produselor software.

"Această iniţiativă face dreptate pentru IT-iştii din sectorul public, fiind o chestiune de normalitate ca aceştia să beneficieze de aceleaşi facilităţi precum cei care lucrează pentru firme private. Este o chestiune care trena de multă vreme şi le mulţumesc tuturor celor care au susţinut această măsură, care face parte dintr-un efort mai amplu de a atrage experţi din sectorul IT&C în administraţia publică. România viitorului este România digitală, iar un sector public puternic digitalizat înseamnă un stat prietenos cu cetăţeanul. Pentru toate acestea, e nevoie de resursă umană de calitate în sectorul public, cu atât mai mult în ceea ce ţine de transformarea digitală a administraţiei.", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Prevederile vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 şi se vor aplica începând cu veniturile aferente lunii intrării în vigoare a ordinului. Ordinul este publicat în Monitorul Oficial.

×
Subiecte în articol: IT fiscal privat