x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iulia Stănescu: Din Abracadabra în New York

Iulia Stănescu: Din Abracadabra în New York

de Roxana Ioana Ancuta    |    06 Ian 2010   •   00:00
Iulia Stănescu: Din Abracadabra în New York

Once upon a time, vorba englezului, a fost un Magician, un magician pe nume Marian Râlea care îi vrăjea pe copii numai la simpla sa apariţie. Şi era de ajuns un singur cuvânt pentru ca micuţii să cadă în visare şi să intre în lumea Magicianului şi a învăţăceilor săi. Cuvântul magic era... Abracadabra.

Emisiunea care a debutat în 1991 la TVR, a continuat din 1995 la Pro TV şi care a fost realizată de actorul Marian Râlea, acum în vârstă de 53 de ani, a fost un fenomen la vremea ei, iar Râlea a avut atunci inspiraţia de a strânge în jurul său o mână de copii talentaţi alături de care a făcut ani de-a rândul un show de succes. Printre micile vedete ale vremii s-a remarcat imediat mezina trupei "Abracadabra".

Iulia Stănescu are acum 20 de ani trăieşte la New York şi se pregăteşte pentru o carieră în muzică şi televiziune.

 

Jurnalul Naţional: De ce ai plecat în State?

Iulia Stănescu: Am plecat din România în iulie 2003, împreună cu mama şi sora mea Irina. Iniţial, am plecat pentru o scurtă vacanţă, dar, din întâmplare, mama mea s-a întâlnit cu un fost coleg de la locul ei de muncă şi s-au căsătorit la scurt timp. În urma acestui eveniment, dinamica familiei mele s-a schimbat şi a trebuit să mă acomodez la noul meu statut: de rezident permanent în New York. Îmi aduc aminte... primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă înregistrez la şcoală, pentru că în septembrie începea anul şcolar şi eram în clasa a VII-a.

 

Colegă de liceu, peste generaţii, cu Al Pacino

Cum a decurs viaţa ta acolo?
Cu adaptarea mi-a fost incredibil de uşor, mai ales pentru că învăţasem limba engleză încă din grădiniţă. Am continuat educaţia la liceul Fiorello LaGuardia For Performing Arts, mai bine ştiut pe plan internaţional ca "The Fame School". Liceul pe care l-am absolvit cu diplomă academică şi artistică are o reputaţie internaţională impecabilă pentru artişti, deoarece îi are ca absolvenţi, printre alţii, pe Robert DeNiro, Jennifer Anniston şi Al Pacino.

Mi-am continuat studiile la un colegiu extrem de prestigios, având bursă Prezidenţială şi alte burse de merit care acoperă taxele de şcolarizare care, trebuie să recunosc, sunt destul de mari. În prezent, am de gând să îmi termin studiile academice cu note maxime pentru a putea primi o bază excelentă în gândire, cunoştinţe şi... bineînţeles, arte. Ce plănuiesc pentru viitorul meu în legătură cu actoria şi cântatul este o supriză plăcută pe care o voi destăinui în scurt timp.

 

Erai talentată de mică...

Cariera mea de artist solo şi de actor, după perioada Abracadabra, nu era încă una definitivă (în sensul că nu avea o cale sigură şi determinată), prin urmare nu mi-a fost greu să mă adaptez la un nou stil de viaţă. Mai mult, nu am renunţat la cariera artistică, doar mi-am modificat ţelurile pentru a cuprinde o nouă scenă: una mai mare... internaţională.

 

Ce înseamnă asta, mai exact?

Că nu am renunţat la o carieră în televiziune... şi chiar lucrez la ea în prezent... Legat de muzică, am un producător şi un manager cu care lucrez în studio, însă nimic nu va fi lansat până nu îmi termin şcoala. Este condiţia pe care le-am pus-o înainte de toate. Cânt pop şi R&B, este ceva mai comercial, însă îmi place mult. Cu actoria... o să plec în LA pe timpul verii la câteva audiţii. Să vedem ce va fi...

 

Să vorbim puţin şi despre "Abracadabra"... Ce amintiri păstrezi din timpul acestei emisiuni?

Să privesc înapoi, înspre copilăria mea care a fost foarte legată de televiziune, este o plăcere pe care o voi avea toată viaţa. Îmi aduc aminte destul de vag de turneele naţionale pe care le făceam cu trupa, de momentele pe care le petreceam la mare sau pe scenă, de filmările din timpul anului. Nu pot spune că o anumită amintire este proeminentă în memoria mea, dar micile lucruri pe care le ţin minte sunt de ajuns pentru a mă face să zâmbesc atunci când mă gândesc, din când în când, la trecutul meu.

 

Cu foştii colegi de trupă sau cu maestrul Râlea ai mai păstrat legătura?

Sincer, poate din cauza faptului că am destul de puţin timp liber în afara şcolii sau poate pentru că de mult timp nu am revenit în ţară, nu... nu am păstrat legătura cu nici unul dintre ei. Am fost, însă, contactată prin e-mail de Andreea, Mica, Geo şi de fosta producătoare a emisiunii, doamna Ruxandra Ion, dar am vorbit pentru scurt timp cu ei. Din păcate...

 

Ce crezi ca s-ar fi întâmplat dacă nu ai fi plecat din România?

Acum îmi este greu să-mi imaginez viaţa mea prezentă ca fiind alta, dar probabil că, dacă rămâneam în România, Pro TV continua să fie o mare parte din viaţa mea. Probabil ar fi urmat o carieră în muzică, film, sau... una de prezentatoare tv.

 

Îţi place noua ta lume?

Nu pot spune că nu sunt critică sau realistă, în general, cu realităţile din jur, dar sincer, nu pot să mă plâng de absolut nimic în legătură cu viaţa mea din prezent. Sunt mai fericită decât mi-aş fi putut imagina în mediul în care mă aflu la ora actuală, şi tot ce se petrece în jurul meu, legat de viaţa mea, este perfect. Din toate punctele de vedere, familial, academic şi artistic.

×
Subiecte în articol: arte