x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO. Izaura, fiica lui Bercea Mondial, despre şpaga dată lui Mircea Băsescu: "Mi-a zis că i-a dat 300.000 de euro lui Traian şi 250.000 au rămas la el"

VIDEO. Izaura, fiica lui Bercea Mondial, despre şpaga dată lui Mircea Băsescu: "Mi-a zis că i-a dat 300.000 de euro lui Traian şi 250.000 au rămas la el"

30 Mai 2014   •   18:33
VIDEO. Izaura, fiica lui Bercea Mondial, despre şpaga dată lui Mircea Băsescu: "Mi-a zis că i-a dat 300.000 de euro lui Traian şi 250.000 au rămas la el"

Izaura Anghel, fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a povestit într-un interviu pentru Antena 3 cum a avut loc flagrantul în urma căruia a fost acuzată că l-a şantajat pe fratele preşedintelui, pe Mircea Băsescu.

Femeia spune că Mircea Băsescu i-ar fi cerut un milion de euro pentru a-l scăpa de puşcărie pe tatăl ei, dintre care 300.000 de euro ar fi urmat să meargă la preşedintele Traian Băsescu. Când Bercea Mondial a fost condamnat definitiv, Izaura Anghel a cerut banii înapoi.

"Am aflat sentinţa dată de Curtea de Apel Craiova, de zece ani. Când am aflat-o, am mers la el şi ne-am cerut banii. I-a dat lui Florin 315.000 de euro şi a mai rămas de luat 285.000. Când am aflat sentinţa dată de la Suprem (Curtea Supremă n.r.), am mers la el, la Constanţa, şi i-am spus: "Naşule, trebuie să-mi dai banii că nu am cu ce să-i ţin pe mama, pe tata, pe frate-meu... Am doi fraţi arestaţi şi pe tata arestat. Mi-a spus: "Du-te acasă, fină, că te sun eu şi vii la mine să-ţi dau banii". Eu m-am dus la Administraţia Penitenciarelor pe ţară ca să îl pună pe tata la muncă, am primit un telefon de la Mircea Băsescu să vin la Constanţa să vorbim de bani. Eu m-am dus, am stat la el la poartă, l-am sunat, i-am zis: "Naşule, sunt la tine la poartă". "Fină, aşteaptă-mă, că vin". Asta se întâmpla ieri, pe seară. A venit, s-a urcat cu mine în maşină cu bărbatu-meu şi cu frate-meu, am plecat la port la Constanţa, el ne-a descuiat uşa, am urcat sus. Mi-a dat 10.000 de euro în mână, eu i-am luat şi i-am zis: "Naşule, din 285.000 de euro numai atât îmi dai? Cu 10.000 de euro îi ţin eu pe fraţii mei şi pe tatăl meu la puşcărie? Mi-ai luat banii, naşule! Tata mănâncă de la cantină şi dumneata mănânci din banii lui! Dă-mi banii, naşule, nu mă lăsa că sunt supărată!". "Du-te, fină, liniştită acasă, că vii săptămâna viitoare şi îţi mai dau". "Bine, naşule!", a povestit femeia. Aceasta a adăugat că la ieşirea din biroul lui Mircea Băsescu a fost reţinută de procurorii DNA.

"Când am plecat, am ieşit de pe scări de la el, m-a luat Corupţia (DNA n.r.). M-a pus pe burtă şi pe mine şi pe fata mea de patru ani. A întrebat-o DNA-ul, procurorul de la DNA: "De ce ai venit, Renato, la Constanţa?". "Am venit să iau banii lui tataie de la naşul". Am filmat, am acte concrete, dar nu le scot până nu aud sentinţa lui bărbată-meu".




Izaura Anghel spune că are filmări cu discuţiile în care Mircea Băsescu i-a cerut bani pentru a-i elibera tatăl din închisoare, filmări în care se precizează că 300.000 de euro vor merge la preşedintele ţării, Traian Băsescu.

"Luni dau filmarea! Filmarea cu Băsescu când vorbea despre bani. Mi-a zis aşa - că i-a dat 300.000 de euro lui Traian şi 250.000 au rămas la el. I-am dat banii lui Marian Căpăţână. Aşa ne-a zis Mircea Băsescu. Mi s-au cerut filmările, dar numai de la presă. De la DNA mi s-a zis aşa: "Dacă îmi aduci filmele, nu putem să te ajutăm cu nimic, numai dacă faci o simplă declaraţie", a povestit Izaura Anghel.

Invitat în cadrul emisiunii La ordinea zilei, la Antena 3, avocatul Pavel Abraham a relatat că a vizionat materialele video menţionate de fiica lui Bercea Modial, în momentul în care i s-a propus să devină apărătorul lui Florin Anghel. Pavel Abraham a declarat că materialele respective sunt edificatoare în anumite limite şi că rămâne de verificat autenticitatea acestora. El a confirmat că sunt surprinse discuţii extrem de sensibile şi că în imagini apare şi fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu.



Izaura Anghel i-a transmis şi un mesaj preşedintelui Băsescu.
"Lui Traian Băsescu... Îl rog din suflet să-i spună lui frate-său ca să nu-mi aresteze bărbatul. Atât! Şi să-mi dea banii înapoi. Şi dacă nu vrea să mi-i dea, e treaba lui. Există un Dumnezeu sus", a spus Izaura Anghel.




Marius Constantin, soțul Izaurei Anghel, fiica lui Bercea Mondial, nevasta acestuia și un minor de 17 ani, sunt cercetați de DNA pentru șantaj. Dintre aceștia doar ginerele interlopului craiovean, condamnat la opt ani de închisoare luna trecută, a fost reținut.

Potrivit procurorilor DNA există o înregistrare în care aceștia îi cer lui Mircea Băsescu suma de 280.000 de euro pentru a nu face publice o serie de informații pe care le au despre el.

"În ordonanța de reținere întocmită de procurori se arată că, în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la datele de 26 mai 2014 și 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunțător în cauză, constând în amenințarea cu darea în vileag, prin intermediul mass media, a unor fapte compromițătoare pentru persoana amenințată și pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracțiuni de corupție. Amenințările au fost exercitate de inculpat pentru a determina persoana vătămată să dea suma de 280.000 euro. La data de 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a primit împreună cu celelalte două suma de 10.000 euro de la persoana vătămată, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante", se arată într-un comunicat al DNA.

Ginerele lui Bercea Mondial, Constantin Marius, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, hotărâre decisă de Tribunalul Constanța.
Mircea Băsescu este naş de botez pentru nepoata lui Bercea Mondial. Acesta din urmă, pe numele său adevărat Sandu Anghel, este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt.

×