x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Jaf în Braşov: Hoţii i-au legat pe paznici şi au plecat cu bancomatul

Jaf în Braşov: Hoţii i-au legat pe paznici şi au plecat cu bancomatul

Publicat la 07 Dec 2010 10:26 Modificat la 07 Dec 2010 10:26
O societate comercială din Braşov a fost prădată de hoţi luni noapte. Tâlharii cu reuşit să fugă cu bancomatul care se afla în curtea instituţiei, după ce i-au legat pe paznici. Nu se cunoaşte suma care se afla în bancomat.

Incindetul s-a petrecut într-un cariet aflat la periferia oraşului. Bancomatul se afla încastrat în curtea unei societăţi comerciale. Doi bărbaţi care purtau cagule i-au legat pe paznici şi au reuşit să fugă apoi cu tot cu bancomat, potrivit antena3.ro.

Deocamdată nu se cunoaşte suma care se afla în bancomat la momentul producerii jafului. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde efectuează cercetări.

×