x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Joburi căutate de români în prima jumătate a anului: Șofer, asistent medical, call center şi contabil

Joburi căutate de români în prima jumătate a anului: Șofer, asistent medical, call center şi contabil

de Redacția Jurnalul    |    05 Iul 2023   •   19:00
Joburi căutate de români în prima jumătate a anului: Șofer, asistent medical, call center şi contabil

Peste 4 milioane de căutări de joburi au fost efectuate, de la începutul anului şi până acum, de candidaţii activi pe eJobs.ro, cei mai mulţi fiind interesaţi de ofertele pe care angajatorii le-au postat pentru poziţiile de şofer, asistent medical, operator call center şi contabil.

"Prima jumătate a anului a crescut semnificativ numărul de căutări făcute de cei interesaţi să îşi schimbe locul de muncă. Vorbim despre o dublare sau chiar o triplare a numărului de căutări, în special pentru poziţiile de entry level. Nu într-un ritm la fel de abrupt, dar observabil faţă de anul trecut, a crescut şi numărul de aplicări înregistrate în platformă. Dacă în primul semestru din 2022 am avut 5,1 milioane de aplicări, în aceeaşi perioadă din 2023 vorbim despre aproape 5,3 milioane de aplicări", a afirmat Bogdan Badea, directorul general al platformei de recrutare eJobs.

În ceea ce priveşte căutările făcute de candidaţi în platformă, anul acesta a dispărut din top 5 poziţia de inginer, care, la nivelul anului trecut, a fost cea mai populară. A fost înlocuită de poziţia de şofer, care s-a regăsit în peste 150.000 de căutări active. În această categorie profesională, cei mai mulţi dintre candidaţi sunt interesaţi de joburile deschise pentru şoferii de categorie B, şoferii de tir şi cei de curierat.

Asistent medical a fost a doua cea mai căutată meserie în primele şase luni din acest an, cu peste 56.000 de interogări în platformă, urmată, la scurtă distanţă, de contabil (55.000 de căutări) şi operator call-center (43.000 de căutări). Deşi, în valori absolute, joburile remote suscită un interes mai mare decât anul trecut, raportat la celelalte poziţii din clasament, se află în scădere şi ocupă, anul acesta, poziţia a şasea.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile aproape 34.000 de locuri de muncă.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia. eJobs.ro le oferă clienţilor săi cea mai relevantă bază de candidaţi, pe care o pune la dispoziţie prin metode eficiente, utilizând canale de media personale şi cunoştinţe avansate de Performance Marketing şi campanii de Employer Branding, precum şi tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună şi 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local. 

×
Subiecte în articol: joburi