x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator John Akeroyd, botanistul prinţului Charles explică importanţa pajiştilor din Transilvania

John Akeroyd, botanistul prinţului Charles explică importanţa pajiştilor din Transilvania

de Agerpres    |    01 Iun 2014   •   22:26

John Akeroyd, botanistul prinţului Charles, a fost duminică ghidul participanţilor la 'Festivalul florilor de câmp' de la Viscri, explicând celor prezenţi importanţa conservării speciilor florale din această zonă, ce au dispărut deja din alte părţi ale Europei, în cadrul unei plimbări pe pajiştile din jurul localităţii.

'E minunat să vezi plantele în centrul unei sărbători. Munca noastră gravitează în jurul comunităţilor rurale şi a biodiversităţii. Plantele şi animalele au creat acest peisaj şi bogăţia acestor sate săseşti. Avem această moştenire ce include un număr mare de plante ce au supravieţuit pe aceste dealuri şi e într-adevăr plăcut să vezi această sărbătoare. (...) Sunt aceste minunate pajişti pline de flori de câmp, alături de păsări şi animale care au dispărut în alte părţi din Europa, dar aici trăiesc pe terenurile agricole, în armonie. (...) Când am venit prima dată acum 14 ani, nu îmi venea să cred cât de bogată era varietatea plantelor. N-am mai văzut aşa ceva. Mai era ceva în Polonia, dar doar zone mici. Aici pot să mă plimb câteva ore prin sălbăticie şi zone pline de plante, prin peisaje care se schimbă constant şi pot să văd sute de plante diferite într-o singură zi. Nu pot face aşa ceva în Anglia. România e mai bogată. Avem în jur de 1.200 de plante în satele săseşti, ceea ce este o treime din varietatea plantelor din România. Sunt câteva plante unice şi unele care sunt rare în Europa. Aceste plante erau şi în Europa de Vest, dar au dispărut de pe arii imense', a declarat duminică, pentru AGERPRES, cunoscutul botanist britanic.

El a subliniat că la Viscris trăiesc câteva plante speciale, de exemplu Cephalaria radiata sau alta cunoscută sub numele trei-fraţi-pătaţi, de culoare galben-violet, ce se găseşte numai în Transilvania şi în Ungaria.

Acesta a adăugat că prinţul Charles, pe care îl însoţeşte în călătoriile sale prin Transilvania, consideră că aici există unele dintre cele mai frumoase peisaje din Europa

'Prinţul Charles iubeşte această zonă şi sprijină munca noastră pentru că el crede că este foarte important să fie conservate astfel de zone, nu doar din România ci şi în alte părţi ale Europei (...) Face tot ce poate să promoveze România nu doar în rândul britanicilor, ci şi în rândul românilor, pentru a le spune că aveţi unele dintre cele mai frumoase peisaje din Europa. Sunteţi foarte norocoşi', afirmă John Akeroyd.

Fundaţia Adept Transilvania, organizatoare a evenimentului de la Viscri, colaborează de la mult timp cu botanistul britanic, membrii acesteia fiind familiarizaţi cu pasiunea lui pentru pajiştile din zonă.

'John Akeroid a avut o prezentare despre florile de pe pajiştile transilvănene. John vine aici de vreo 14 ani dar prima dată când a văzut ruşcuţa de primăvară - Adonis Vernalis, de exemplu, i-a cântat, a căzut în genunchi, a spus o rugăciune. Colegului care era cu el nu îi venea să creadă. Dar el văzuse floricica aceasta care înfloreşte în luna aprilie doar în cărţi. Aici a văzut-o în realitate. De vreo cinci ani, a mers cu prinţul Charles şi au văzut florile care cresc pe pajiştile din Transilvania şi au discutat despre ele', a precizat Ben Mehedin, purtător de cuvânt al Fundaţiei.
'Festivalul florilor de câmp', desfăşurat sâmbătă şi duminică la Viscri, este finanţat de către Comisia Europeană, prin Fondul pentru Cultură şi cofinanţat de fundaţia Orange România. O parte din finanţare provine dintr-un proiect al Slow Food International, ESSEDRA - Environmental Sustainable Socio Economic Devolopement of Rural Areas, o iniţiativă ce încearcă să stabilească o legătură între natură, hrană şi oameni. Scopul festivalului este de a atrage atenţia asupra importanţei acestor locuri şi a aduce beneficii economice localnicilor, fie că e vorba de persoane fizice sau juridice (hrană locală, produse meşteşugăreşti sau servicii turistice), care să permită conservarea acestor peisaje.

'Este un proiect care îşi propune să sărbătorească florile din Europa şi se desfăşoară în cinci ţări. E pe o perioadă de doi ani de zile. Aceasta este cea de-a doua ediţie dar ne-am dori şi ca, pe viitor, să sărbătorim florile pentru că zona aceasta este foarte specială din punct de vedere al florilor de câmp. Festivalul se mai desfăşoară în Scoţia, unde au găsit o floră specifică zonelor mlăştinoase, în Slovenia sunt nişte flori specific alpine, în Croaţia sunt florile specific mediteraneene iar în Bulgaria, în munţii Rodopi, există o floare care se cheamă floarea lui Orfeu. Noi credem că aici sunt cele mai importante flori pentru acestea sunt ultimele peisaje cu astfel de flori în Europa, cu valoare naturală ridicată şi aceste pajişti, de fapt, sunt în această stare de varietate mare floristică şi datorită modului în s-a făcut agricultură în ultimii 800 de ani pe aceste meleaguri. Saşii, când au venit în zona aceasta, au adus un sistem modern de agricultură la vremea aceea şi se pare că este modern şi acum, pentru că oamenii de ştiinţă pot doar să numere florile, ei nu prea îşi dau seama cu au ajuns în număr atât de mare', a spus Ben Mehedin.

Conform acestuia, explicaţia este simplă: 'Fermierii, cei care lucrau pământul, cunoscând care plante sunt bune pentru ei - multe sunt plante medicinale, cu proprietăţi curative - lăsau petice, porţiuni de pajişte după care atunci când florile făceau sămânţă ei împrăştiau această sămânţă astfel încât să de înmulţească'.

×