x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jumulirea Deltei

Jumulirea Deltei

20 Feb 2005   •   00:00

OBSERVATOR
Exploatarea economica va fi sporita, in dauna ecosistemelor

Alianta PNL-PD intentioneaza sa sporeasca exploatarea economica in Delta Dunarii, in detrimentul politicilor de mediu. Se incearca, de asemenea, limitarea atributiilor Administratiei Rezervatiei si trecerea resurselor piscicole la Ministerul Agriculturii. Terenurile publice de interes national urmeaza a fi atribuite Consiliilor Locale, facandu-se loc construirii haotice, in dauna ecosistemelor. Discutiile politice din ultima perioada ameninta sa dea liber la exploatarea economica masiva a Deltei Dunarii. Aceasta ar servi interesele unor afaceristi si politicieni din Tulcea si din Bucuresti, ar crea un conflict cu organizatiile internationale de mediu si ar distruge Delta.
ALEXANDRU NASTASE

PROIECT. Actuala guvernare intentioneaza ca Delta sa devina mai mult o zona economica decat una ecologica
Imediat dupa ce au preluat puterea, in urma alegerilor de la sfarsitul anului trecut, noii guvernanti au initiat anumite masuri si planuri care intra in conflict cu prevederile conventiilor internationale in chestiunea Deltei Dunarii. Fie ca se refera la trecerea resursei piscicole din administrarea Ministerului Mediului in cea a Ministerului Agriculturii, fie ca, in ultima instanta, atributiile Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii vor fi limitate, nici una dintre deciziile noilor guvernanti nu este in favoarea Deltei Dunarii. De asemenea, se incearca schimbarea guvernatorului Virgil Munteanu, in vreme ce nici programul de guvernare nu contine masuri de continuare a imbunatatirii situatiei ecologice din Delta.

"DREPTUL" LA PREEMTIUNE. Au fost luate la puricat toate contractele de concesionare incheiate in anul 2002. Interesele locale - oameni de afaceri sau politicieni care nu au reusit sa incheie astfel de contracte - cer anularea contractelor, invocand faptul ca populatiei locale nu i s-a respectat dreptul de preemtiune. Potrivit juristilor, motivul nu reprezinta altceva decat o aberatie si nu poate constitui o baza pentru anularea concesionarilor. Pe de o parte pentru ca, in 2002, populatia locala a fost informata de autoritati despre concesionare si chiar indemnata sa se constituie in asociatii si sa participe la licitatii. Cu toate acestea, nimeni nu a facut-o. Pe de alta parte, mult invocatul "drept de preemtiune" (intaietatea populatiei locale) se refera doar la contractele de vanzare-cumparare, in nici un caz la concesionari, deci practic nu se poate aplica. Jurnalul National a publicat un studiu juridic pe aceasta tema, realizat de juristii Institutului pentru Cercetari Juridice al Academiei Romane, in care se explica nefunctionalitatea acestui drept de preemtiune in cazul concesionarilor din Delta Dunarii. In plus, contractele pot fi anulate doar in cazul in care concesionarul nu isi indeplineste obligatiile. In cazul modificarii legii concesiunii (elaborata in 1998 de guvernul PNTCD-PNL-PD-UDMR), noile prevederi nu se aplica retroactiv. Iar anularea contractelor s-ar putea face numai acordand concesionarilor despagubiri de sute de milioane de dolari de la bugetul de stat.

PROGRAMUL DE GUVERNARE. Saptamana trecuta a avut loc o sedinta la Ministerul Mediului, in care s-a propus transferarea fondului piscicol din Rezervatia Delta Dunarii la Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Scopul este simplu: intregirea implicarii Agriculturii in Rezervatia Delta Dunarii, deoarece, in prezent, fondul forestier este administrat de Romsilva, iar fondurile de vanatoare sunt concesionate diferitelor Asociatii de Vanatoare si Pescuit Sportiv. Se urmareste de asemenea dezvoltarea activitatii economice in Delta, devreme ce in programul de guvernare al Aliantei se vorbeste despre redimensionarea ecologica si economica a Deltei. Adica despre marirea ponderii activitatilor economice in Rezervatie, in detrimentul celor ecologice. Este de mentionat faptul ca, potrivit programului de guvernare, aceasta redimensionare trebuie facuta in baza "Conventiei Internationale a Deltei Dunarii" - o conventie care nu a existat niciodata. Pe de alta parte, s-a discutat despre atribuirea terenurilor (in prezent domeniu public de interes national administrat de ARBDD) Consiliilor Locale. Acestea le vor putea concesiona sau, mai mult, transforma in domeniu privat de interes Local pentru a putea fi vandute. Cele mai recente exemple sunt cuprinse in doua dosare cercetate de PNA, respectiv de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta. In primul caz, Consiliul Local Sulina e acuzat ca a transformat 64 de hectare din domeniu public de interes national in domeniu public de interes local si apoi in domeniu privat de interes local. In al doilea caz, Consiliul Judetean Tulcea a transformat 1 hectar din domeniu public de interes national in domeniu public de interes judetean si apoi in domeniu privat de interes judetean. Intrate in administrarea Consiliilor Locale, terenurile ar putea fi vandute imediat, dandu-se liber la constructii de tot felul in Delta Dunarii.

ABERATIE. Populatia locala invoca dreptul la preemtiune, desi acesta nu se aplica la concesionari, ci doar la contractele de vanzare-cumparare

LIMITAREA ATRIBUTIILOR ARBDD. Ultima cerere avansata la intalnirea de la Ministerul Mediului se refera la limitarea atributiunilor Administratiei Rezervatiei Delta Dunarii. Se urmareste desfiintarea atributiei de autoritate de mediu pe teritoriul Rezervatiei a ARBDD, fapt consfintit prin Legea 82/1993 cu modificarile si completarile ulterioare, prin Legea 137/1995, prin Ordonanta de Urgenta 367/2001 si prin ordine ale ministrului mediului. Scopul este acela de a elimina opozitia ARBDD, de a se agresa cadrul natural si de a se construi haotic infrastructura turistica in Delta Dunarii. Un exemplu este opozitia ARBDD de a autoriza constructia de case de vacanta si infrastructura turistica pe plaja de la Sulina, opozitie exprimata in 2003 si printr-o plangere la PNA impotriva Consiliului Local Sulina. Senatorul liberal Daniel Ilusca detine teren acordat prin concesionare de CL Sulina pe acea zona de plaja. Potrivit intentiilor guvernantilor, ARBDD ar urma sa se ocupe doar de cele 18 zone strict protejate din Delta, in suprafata de 50.600 de hectare (doar 8% din suprafata Rezervatiei). Daca aceste intentii se vor pune in practica, se vor incalca angajamentele internationale ale Romaniei privind Rezervatia Biosferei Delta Dunarii: Conventia privind Patrimoniul Natural si Cultural Universal - UNESCO, Conventia Ramsar privind zonele umede de importanta internationala, Strategia de la Sevilla privind rezervatiile biosferei sau Diploma Europeana privind ariile protejate, acordata de Consiliul Europei.

SCHIMBARI POLITICE
Postul de guvernator al Deltei Dunarii este echivalent cu cel de subsecretar de stat. Actualul guvernator, Virgil Munteanu (foto), neimplicat politic, a fost numit in functie in anul 2000 de guvernarea PNTCD-PNL-PD-UDMR si pastrat in functie de PSD. Masurile pe care le-a luat in Delta Dunarii au imbunatatit situatia ecologica a Rezervatiei si au atras atentia conventiilor internationale de protectia mediului si a organizatiilor specializate pe probleme de ecologie. Acestea i-au acordat numeroase diplome si distinctii, recunoscandu-i rezultatele. De fapt, in momentul de fata, la nivel mondial, oamenii de stiinta vorbesc despre Delta Dunarii ca despre "Perla coroanei rezervatiilor". De aceea, la izbucnirea scandalului legat de construirea canalului ucrainean Bistroe, toate conventiile internationale au luat apararea Romaniei. Dispute politice. Rezultatele guvernatorului Munteanu n-au contat pentru actualii guvernanti. Imediat ce au castigat alegerile, acestia au inceput negocierile pentru desemnarea noului guvernator. Postul a revenit PD, la fel ca si cel de prefect. Candidatii insa au fost trei membri PNL si unul PD. Interesele locale l-au impus insa prefect pe liberalul Chirica Lefter, care a recunoscut ca cel care l-a sustinut pentru numirea in functie a fost colegul sau de partid, senatorul Daniel Ilusca. Sursele noastre, atat din interiorul Aliantei D.A., cat si din Ministerul Mediului, confirma ca tot Ilusca este cel care a incercat sa-l impuna guvernator pe unul dintre candidatii liberali, Georgel Rosca. Informatiile noastre arata chiar ca ordinul de inlocuire a lui Virgil Munteanu cu Georgel Rosca era deja semnat. Practic, lui Virgil Munteanu nu i se reprosa nimic si urma sa fie schimbat exclusiv pentru motive politice. Apele s-au tulburat insa in Alianta si decizia nu a mai fost pusa in aplicare. Si la aceasta ora, din informatiile care circula, PD Tulcea strange documente impotriva liberalilor, principalul acuzat fiind, se pare, Daniel Ilusca. Acesta are afaceri in domeniul turismului in Delta Dunarii si este acuzat ca ar dori sa le extinda pe modelul baronilor locali ai PSD, atat de infierati in campania electorala a Aliantei. In acelasi timp, ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a anuntat ca activitatea guvernatorului Munteanu urmeaza sa fie atent examinata, pentru a se vedea daca acesta a fost sau nu un bun manager si a facut treaba buna in Delta Dunarii. Contactati de Jurnalul National, experti straini de la cele mai prestigioase organizatii de mediu au confirmat profesionalismul lui Virgil Munteanu, numindu-l "unul dintre primii cinci manageri de mediu din lume".
×