Acasa la mine ocolesc cu obstinatie micul dejun si sfaturile dieteticienilor. La pranz ciugulesc zgomotos dintr-un pachet cu fulgi de porumb romanesti pe care-i umflu cu multa apa de la robinet, pana-ncepe stomacul sa-mi cante ca un cimpoi. Dupa-amiaza ma bucur ca n-am adaugat la stratul adipos decat vreo cateva sute de grame, ca grauntele nu-ngrasa. Seara, cand in sfarsit ma copleseste multumirea de sine relativ la aportul de calorii pe care par ca-l controlez constiincios, ma buseste pofta de ciorba luâ mama cu legume. O torn vinovata pe gat, o-ngros c-o portie babana de cartofi prajiti si ma culc linistita c-am reusit macar o performanta. Hai, doua! Am evitat gratios bomboanele-mbibate-n E-uri si-am folosit scobitori, nu guma "minune" de mestecat, fara zahar, care are drept efect indepartarea resturilor alimentare dintre dinti exact ca-n reclama cu domnisoara si banda adeziva: "Ttttac".
Acum am ajuns pe Litoral. Taman bine. Caldura, nervi, telefoane, materiale de redactat, laptop-uri de conectat la Internet si sefi. Cu-atat mai bine, ca pofta de mancare se reduce proportional cu ascensiunea vertiginoasa a cerintelor lor. Si cand ziceam c-am scapat si de Andreea Marin⦠surprize-surprize!