Jurnalistul de investigatii Realitatea TV Dan Bucura a fost agresat miercuri seara, in scara blocului in care locuieste, de doi barbati. Unul dintre agresori avea cagula iar celalalt purta sapca.
"Cand m-am intors acasa, in scara blocului lumina era stinsa desi este mereu aprinsa. Am aprins-o. Cand am vrut sa urc primele trepte, m-a abordat un individ foarte corpolent. Am ridicat capul, prima conversatie a fost un pumn in ochi si am auzit ceva foarte surprinzator. Mi-a spus: "Mai apari in m...tii m..ii la televizor!" A mai venit un altul, care avea o cagula si mi-a mai aplicat o mica corectie, o bata peste maini. Singura chestie pe care am retinut-o a fost chestiunea despre televizor. Aveam mobliul care imi cazuse din mana si portofelul cu ceva bani, nu mi-a disparut nimic. Au fugit pe unde au intrat, prin spatele blocului.
Au iesit vecinii speriati, au sunat la politie, au venit politistii de la sectia 19. Pe cel cu cagula nu-l pot recunoaste, pe cel de-al doilea l-am descris politiei", a declarat jurnalistul la Realitatea TV.