Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri,decretul prin care se ia act de demisia lui Florin-Claudiu Roman, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului.
De asemenea, șeful statului a semnat decretul de desemnare a lui Virgil-Daniel Popescu, ministrul energiei, ca ministru al cercetării, inovării și digitalizării, interimar.
Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat miercuri că a primit demisia ministrului Cercetării, Florin Roman. Demisia va fi acceptată, a spus președintele.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman, a demisionat miercuri în urma acuzațiilor de plagiat.
Florin Roman a făcut anunțul privind demisia pe Facebook.
(sursa: Mediafax)