x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Klaus Iohannis o primește la Cotroceni pe Kathleen Ann Kavalec, ambasadorul SUA la București

Klaus Iohannis o primește la Cotroceni pe Kathleen Ann Kavalec, ambasadorul SUA la București

de Redacția Jurnalul    |    29 Mar 2023   •   10:27
Klaus Iohannis o primește la Cotroceni pe Kathleen Ann Kavalec, ambasadorul SUA la București
Sursa foto: Hepta

Președintele Klaus Iohannis o primește miercuri, la Cotroceni, pe Kathleen Ann Kavalec, ambasadorul SUA la București, anunță Administrația Prezidențială.

Potrivit agendei anunțată de Președinție, Klaus Iohannis o primește pe Kathleen Ann Kavalec, ambasadorul SUA la București miercuri, la ora 12.00.

Cei doi oficiali s-au întâlnit și pe 14 februarie.

„În discuția cu ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec, președintele Klaus Iohannis a salutat revenirea acesteia în țara noastră, după postul anterior efectuat în cadrul Ambasadei SUA la București, în perioada 2005-2008. Președintele României a apreciat dinamica pozitivă actuală a relațiilor bilaterale și a reiterat obiectivul țării noastre de a dezvolta și aprofunda Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, pe toate dimensiunile sale, cu accent pe domeniile securitar, energie, comerț și investiții. Președintele Klaus Iohannis a exprimat aprecierea sa pentru rolul asumat de Președintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, și de Administrația de la Washington pentru asigurarea unității în cadrul comunității transatlantice și realizarea unei coordonări strânse între liderii transatlantici și globali în vederea gestionării situației de securitate din vecinătatea țării noastre, cu impact asupra securității euroatlantice”, anunța Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, Iohannis „a adresat mulțumiri pentru creșterea consistentă a prezenței militare americane în România, după declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, ceea ce demonstrează sprijinul puternic al SUA pentru securitatea României și a aliaților europeni din NATO, în special a celor din Flancul Estic al Alianței”.

„În cadrul discuțiilor, președintele Klaus Iohannis a reiterat interesul comun pentru înregistrarea de progrese concrete în ceea ce privește accederea României în programul Visa Waiver. Ambasadoarea Kathleen Ann Kavalec a apreciat soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral și a confirmat obiectivul de a lucra cu autoritățile române pentru consolidarea acestuia. Totodată, oficialul american a transmis aprecierile SUA privind eforturile și sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei și refugiaților ucraineni”, se menționa în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×