x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Klaus Iohannis: Dependența UE de gazul rusesc trebuie terminată

Klaus Iohannis: Dependența UE de gazul rusesc trebuie terminată

03 Mar 2022   •   12:05
Klaus Iohannis: Dependența UE de gazul rusesc trebuie terminată

Dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată, spune Klaus Iohannis, după discuțiile de la Palatul Cotroceni, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Ne aflăm într-o situație fără precedent generată de agresiune armată, nejustificată, ilegală și neprovocat a Federației Ruse împotriva Ucrainei, în care nu numai securitatea Ucrainei, dar și cea transatlantică este puternic amenințată. Vreau să folosesc această ocazie pentru a lăuda încă o dată curajul poporului ucrainean care luptă pentru libertate și rezistă sub tirurile ucigașe ale unui invadator. Am discutat în acest sens intensificarea sprijinului, mai ales umanitar către Ucraina. Vrea să-i mulțumesc președintei Comisiei Europene pentru susținerea acordată pentru înființarea pe teritoriul României a unei facilități logistice, un așa numit hub umanitar, un centru care să permită colectarea și în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina. Lucrăm împreună pentru operaționalizarea cât mai rapidă a acestui centru”, a spus Klaus Iohannis, în timpul unei declarații comună susținută alături de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Șeful statului dă asigurări că România va depune toate eforturile posibile pentru a acorda ajutor oricărui refugiat din calea războiului din Ucraina.

„România intenționează să acceseze în perioada următoare fondurile disponibile la nivel european pentru a gestiona cât mai bine fluxul masiv de refugiați din Ucraina, respectiv Fondul pentru azil, migrație și integrare și Fondul pentru gestionarea frontierelor și viză. De asemenea, ne vom coordona și cu celelalte state membre ale Uniunii Europene și cu alți parteneri și organizații internaționale”, adaugă Iohannis.

El spune că președintele Comisiei Europene la informat despre demersurile de a crește securitatea energetică a Uniunii.

„Acesta este un obiectiv strategic pentru noi toți - interconectarea, importurile de gaze naturale lichefiate, investițiile masive în regenerabile și în sectorul nuclear civil trebuie să fie sprijinite în continuare. Pentru noi, aceste aspecte legate de energie sunt extrem de importante și am discutat pe larg cu doamna președinte aceste chestiuni. Este nevoie de o abordare pe termen scurt pentru a garanta aprovizionarea cu energie a tuturor statelor membre ale Uniunii. Este nevoie de o abordare pe termen mediu pentru a avea energie suficientă în așa fel încât prețurile să nu explodeze și să nu fie sufocată economia europeană. În cazul nostru, evident, trebuie să avem grijă că aceste prețuri să nu sufoce economia românească și da, avem nevoie de o abordare pe termen lung. Este clar și subliniez că dependența Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată. Este în acest sens nevoie să insistăm mai mult și mai bine pe surse energetice alternative și în acest sens am găsit înțelegere totală când am spus că pentru România decizia este clară, trebuie să trecem spre independența energetică prin investiții în regenerabile și în sectorul nuclear civil. În acest sens se vede practic imediat cât de important a fost actul delegat aprobat și propus de Comisie cu privire la taxonomia gazului și energiei produse în centrale nucleare, pentru a garanta o tranziție bună spre o economie verde și mulțumesc mult pentru această abordare pe care am avut o în comun”, menționează șeful statului.

El precizează că a discutat modalitățile concrete în afară de aceste chestiuni importante de a acorda sprijin Republicii Moldova, „care și ea se confruntă cu un val crescut de refugiați, dar și cu alte dificultăți economice sau în domeniul energetic”.

„România va continua să lucreze îndeaproape cu Comisia Europeană. Unitatea coordonarea și reacția rapidă pentru a ajuta Ucraina sunt principalele noastre atuuri în aceste momente, atât de grele pe care le trăim cu toții”, conchide Iohannis.

×
Subiecte în articol: klaus iohannis