Foto: Lucian Alecu
Președintele Klaus Iohannis anunță că se va implica în tăierile ilegale de masă lemnoasă din România.
Klaus Iohannis a declarat, joi, într-o conferință de presă că una dintre preocupările sale este legată și de tăierile ilegale de copaci din România.
„Personal, îmi doresc să mă implic foarte mult, pentru că acest tăieri ilegale să fie stopate. Este nevoie de politici solide și măsuri ferme. Datele, ca să spun așa, sunt de speriat. O cantitate egală de lemn ca cea care se taie legal se taie și ilegal. Ori asta trebuie să înceteze! Ministrul Mediului a venit cu câteva propuneri care pot fi transformate în legislație, alte propuneri care pot îmbunătăți în termen scurt situația pot veni prin Ordin al ministrului. Aceste soluții nu se pun în discuție în CSAT”, a spus Klaus Iohannis.
Antena3
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că partidul are nevoie de o reformă totală și că Ludovic Orban a eșuat în calitatea de președinte al formațiunii liberale. Declarațiile au fost făcute...
Registrele de vizitatori din birourile-cheie de la Casa Albă vor fi din nouă făcute publice, începând de miercuri, imediat ce preşedintele-ales Joe Biden îşi va prelua mandatul, a anunţat pe Twitter viitoarea se...
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, susține că reținerea liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi, este inacceptabilă și nedemocratică. Mesajul a fost postat pe Twitter.
„Reținerea liderului...
Mexicul a înregistrat cel mai grav bilanț săptămânal de până acum al pandemiei, cu un număr record de infecții și peste 7.000 de decese asociate COVID-19.
În ultima săptămână, s-au înregistrat 20.523...
Serviciul Federal pentru penitenciare din Rusia confirmă că Navalny a fost reținut pe aeroportul Şeremetievo pentru încălcarea condițiilor de probă. El va rămâne în arest până la ședința...
Angajaţii Unilever nu se vor mai întoarce niciodată la birou în regim full-time. Alan Jope, CEO-ul companiei, a precizat: „Nu cred că vom reveni vreodată la modelul de cinci zile de muncă de birou pe...
Guvernul Marii Britanii speră că își poată îndeplini obiectivul de vaccinare și să poată lua în considerare relaxarea restricțiilor până în martie, a declarat, astăzi, ministrul britanic de Externe,...
Vremea va deveni deosebit de rece în toată țara. În depresiunile din estul Transilvaniei va fi ger inclusiv pe timpul zilei. Local se vor mai semnala ninsori slabe în Banat, Crișana,...
Ambasada Suediei anunță printr-o postare că regele Carl al XVI-lea Gustaf s-a vaccinat împotriva COVID -19. Foarte multe comentarii fac comparații între imaginea regelui și cea a președintelui Klaus Iohannis:...
Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, descrie riscurile la care se supun cei care nu se vaccinează și atrage atenția la informare din surse sigure: dacă doresc...
Rezultate Loto 6/49. Duminica, 17 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile de joi, 14 ianuarie, Loteria Romana a acordat 15.810...
Peste 8.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. În total, 200.000 de...
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un „paşaport de vaccinare” împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum, anunță dpa.
Într-un...
Patru turiști aflați în Masivul Ciucaș s-au rătăcit și au solicitat ajutorul salvamontiștilor. Salvatorii au reușit să ajungă la ei și încearcă să-i ducă în siguranță la o bază...
Primăria Sectorului 4 din București anunță că luni încep lucrările la noua stație de metrou din zona Berceni. Traficul rutier va fi blocat pe o porțiune de 500 de metri, iar autoritățile locale îi îndeamnă...