x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele a promulgat legea care stabileşte noul prag pentru impozitarea achiziţiilor de locuinţe

Preşedintele a promulgat legea care stabileşte noul prag pentru impozitarea achiziţiilor de locuinţe

de Redacția Jurnalul    |    21 Dec 2022   •   18:00
Preşedintele a promulgat legea care stabileşte noul prag pentru impozitarea achiziţiilor de locuinţe

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea de aprobare a Ordonanţei 16/2022 de modificare a Codului Fiscal, care stabileşte un nou prag de preţ pentru aplicarea unei TVA de 5% la locuinţe, un nou plafon la microîntreprinderi şi o cotă de impozitare de 8% pentru veniturile din dividende.

Potrivit legii, orice persoană fizică poate achiziţiona, începând cu data de 1 ianuarie 2023, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuinţă a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 5%. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul livrării pot fi locuite ca atare.

De asemenea, se organizează «Registrul achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023», în format electronic.

O altă prevedere a legii se referă la impozitul pe dividende, care creşte de la 5% la 8%, cu excepţia celor distribuite în baza situaţiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022.

Plafonul pentru microîntreprinderi coboară de la 1 milion euro la 500.000 euro pentru veniturile din 2023. În plus, se elimină restricţia privitoare la incadrarea ca microintreprindere a veniturilor din consultanţă fiscală.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial sub denumirea de Legea 370/2022.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: klaus iohannis locuinţe