x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis salută semnarea celei de-a treia declarații comune NATO-UE

Iohannis salută semnarea celei de-a treia declarații comune NATO-UE

de Redacția Jurnalul    |    10 Ian 2023   •   15:51
Iohannis salută semnarea celei de-a treia declarații comune NATO-UE

Președintele Klaus Iohannis a salutat semnarea celei de-a treia declarații comune NATO-UE și spune că România susține cu tărie consolidarea securității și prosperității spațiului euro-atlantic, pe baza complementarității UE-NATO.

„Salut cea de-a treia Declarație comună UE-NATO. Cooperare. România susține cu tărie consolidarea securității și prosperității spațiului euro-atlantic, pe baza complementarității UE-NATO și a unei viziuni comune pentru un viitor pașnic”, a scris marți pe Twitter Klaus Iohannis.

Acordul UE-NATO a fost semnat marți de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Liderii UE și NATO au catalogat semnarea documentului despre un moment-cheie pentru securitatea şi stabilitatea zonei euroatlantice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: klaus iohannis NATO-UE