Asociația Germanilor Sudeți a decis în anul 2020 să acorde acest premiu Președintelui Klaus Iohannis, ca o recunoaștere a meritelor sale în ceea ce privește înțelegerea și cooperarea dintre popoarele și țările Europei Centrale.
În contextul pandemiei, ceremonia nu a putut fi organizată, fiind reprogramată pentru 4 iunie 2022, dată la care se sărbătorește și Ziua Germanilor Sudeți.
Premiul poartă numele lui Carol al IV-lea, împărat german și rege al Boemiei (1316-1378), și are, conform organizatorilor, scopul de „a încuraja o ordine justă a popoarelor și statelor din Europa Centrală”.
Este acordat anual personalităților și organizațiilor din viața politică, religioasă sau cea economică, cu merite deosebite în favoarea înțelegerii și cooperării popoarelor și statelor Europei Centrale.